Spiridusul pofticios

Va intrebati ce mai facem?

Avem doua variante de raspuns: pentru cei care nu sunt interesati de copii si familie: nu mare lucru - copii si familie, preponderent.

Iar raspunsul pentru cei interesati de copii si familie: foarte multe. Cei mari sunt amandoi elevi studiosi. Pe Lucas trebuie sa il laud ca isi invata temeinic lectiile, mai ales la istorie, care il pasioneaza si stie multe, mai ales despre Antichitate. Iar Eva a avut o perioada intensa de teste si teze, in care a invatat zilnic pana dupa miezul noptii. Dar, in sfarsit, vine vacanta, si lucrurile vor capata un ritm linistit si festiv.

Elias este intr-o perioada de mari achizitii. Pe la 4 luni si un pic a reusit sa se rostogoleasca de pe spate pe burta si de pe burta pe spate. Obiectele le apuca din ce in ce mai bine. Prinde jucariile cu o mana sau ambele, le trece dintr-o mana in alta, se intinde dupa ele daca sunt aproape.

La 4 luni si 3 saptamani i-a iesit primul dinte. A avut cateva zile maraite din cauza asta, dar chiar si asa a fost mult mai linistit decat la primele pusee.

Acum, la 5 luni, sta in fund, sprijinind-se cu mainile in lateral sau in fata, inca stangaci, se apleaca in fata mult, insa nu va mai dura mult pana cand va reusi sa stea fara sprijin. Stand pe burtica isi indeasa picioarele sub el si face primele mici deplasari inainte taras.

Am inceput sa experimentam diversificarea, l-am lasat sa molfaie cateva alimente, pentru a deprinde gustul lor. Am incercat si cu bucati si pasat, are o predilectie sa isi indese in gura singur, fara ajutor, cu sau fara lingurita. Le linge si le molfaie, insa pare inca putin contrariat de experienta inghitului solidelor. Nu-i nimic, avem vreme destula. Veti zice ca ne-am prea grabit, dar asa suntem noi: cam grabiti in toate cele si ne-am ghidat dupa semnalele copilului, care cere sa primeasca si el, daca vede pe cineva mancand. Ne este de asemenea clar ca nu cere constient mancare, ci doreste sa cunoasca, iar gustul este in aceasta etapa simtul favorit pentru exploatarea lumii. Totul trebuie lins, muscat, rontait, de la mainile oricui, sosetele din piciorusele proprii, jucarii, carticele.

Putem asadar sa afirmam ca lui Elias ii plac cartile deja. La gust ;)

Review scutece textile Analuca

Am primit spre testare doua scutece textile prototip de la Oana Laura Voinea, cea care ne ajuta intr-ale scutecitului textil cu sfaturi si scutece excelente.

Unul este AIO si unul cu buzunar:

Ca prima impresie: imi plac printurile, cel cu buburuze il avem si sub forma de wetbag si il iubesc. Sunt curioasa cum se va comporta AIO, caci nu sunt un mare fan al acestui tip de scutece, dar avem si noi vreo doua (bambooty easy dry si un TotsBots V3).

 A se lua una bucata copil de 4 luni, 6,5 kg si a se scuteci:

Scutecul sta bine pe el, elasticele se vede ca sunt noi. Capsele nu se inchid chiar ok, dar din ce zicea Oana Voinea, se vor schimba.

Scutecul a tinut 2,5 ore pana la primul nr. 2. Nu am avut scurgeri, insa el face foarte lichid si a ajuns "productia" pana la urechiusele cu capse, mai un pic si dadea pe dinafara. Eu personal mi-as dori sa aibe cusaturi intarite la picioruse sau cusaturi duble, caci Elias este alaptat exclusiv si face nr. 2 foarte moale, pana la lichid.

Trecem la scutecul cu buzunar.

A tinut peste 4 ore!! Capacitatea de absorbtie a inserturile este foarte buna. Minusul de aici il vad doar capsele. Cusaturile au fost ok, sunt noi si au lasat urme pe pulpe, dar e normal pana se mai lasa putin elasticele, poate am strans si eu cam tare. Si din nou, mi-as dori cusaturi intarite sau duble.

Va mai impartasesc un secret: printurile vor fi foaaarte colorate si dragute ;)

Per ansamblu feedbackul meu este pozitiv, astept cu maxim interes noua versiune si urez mult succes scutecelor Analuca!

Reality bites

Trebuie sa vă povestesc pățania Evei, că poate va fi și altora de folos.

Din senin, a fost atacata ieri dupăamiază de o haită de câini într-o zonă centrală a Timișorii. Nu îi este frică de câini, nici măcar nu îi observase ... dar așa este cu haitele, ca și perechile lor umane, când sunt în grup se comportă ca golanii, atacă mișelește. A apucat unul să o capseze de gambă, înainte ca oamenii din jur sa intervină și să-i alunge (erau mai mult de 5 dințoși și puși pe fapte).

Dar postarea nu este despre câini comunitari, ci despre ce se intâmplă o dată ce ești mușcat. Am dat niște telefoane, operațiunea sună prietenii medici. Am fost direcționați către Victor Babeș. Copilul li tatăl ajung acolo, stau, așteapta. Dupa jumătate de oră sunt primiți, asistentele sunt mușcate de kur, pentru că l-au auzit pe soț bombănind pe coridoare de dulce despre sistemul medical românesc. Continuă să le ia peste picior în stilul caracteristic, le pierde pe drum și cucoanele nu mai găsesc cuvintele la ele. Dar nu asta contează. Ideea este că antirabic nu se poate face decât cu trimitere de la medicul de familie!!!! Nu contează că ai fost capsat, dai plimbare la medic, când o avea și ăla program ... Antitetanos nu îi poate face, pentru că nu au. Îi face nuș ce hârtie, o trimite la Țurcanu.

(paranteză mare: dacă era după mine, o aduceam acasă o dezinfectam si gata, dar soțul e de altă părere, nu vreau să dezbat acum si tematica vaccinării/non-vaccinării, altă poveste luuuungă)

La Țurcanu îi face aaaaltă hârtie și o trimite la chirurgie, pentru dezinfectare, pansare și antitetanos.

În concluzie: 5 plimbări la spitale și medici pentru o mușcatură superficială. O dupamasă + o zi de școală pierdute.

Am zis Doamne-ajută ca nu a fost o problemă gravă și au venit acasă râzând de caragialescul situației. Nici nu vreau sa mă gândesc cât de frustrant ar fi să fii plimbat de la unii la alții în cazul unei situații mai serioase ....

Concluzia pentru voi, dragi cititori: în cazul unei mușcături de câine, dacă este vorba despre un minor, mergeți la Țurcanu pentru dezinfectare și antitetanos și la medicul de familie pentru trimitere la Babeș pentru antirabic. Cam acesta ar fi drumul cel mai scurt.

Sau dacă e rana superficială, dezinfectați acasă. Și fiți cu băgare de seamă la golanii patrupezi.

3 si 36

3 si 36, luni si ani, mic si mare, suflet drag, venit in lume sa fie bucuria noastra, iar eu sa am fericirea din nou de a ingriji. Tripla fericira, ce numar magic. De trei ori ma mult imi doresc sa va fiu alaturi cat mai multi ani, pe care mi-i doresc rotunzi si colorati, plini si deliciosi, in pace si bunatate.

Nu mi-e somn

Cand Lucas era mic, lupta mereu cu somnul: "Nu mi-e somn, nu mi-e somn, nu mi-e somn" ... pana ii cadea capul in barba si adormea te miri pe unde. In farfuria de supa, pe vreo canapea, in carca la tata pe afara, acolo unde se termina bateria. Somnul nu este nici distractiv, nici controlabil, de aceea unii copii il evita cu toate puterile.

De cateva zile si Elias a intrat intr-un fel de greva a somnului. Daca inainte la vreo 2 ore distanta ziua atipea macar un pic, acum trece jumatate de zi si nu pune geana pe geana. Mos Ene o fi in vacanta pe undeva, caci pe la noi uita sa mai treaca.

Ilustram aventurile zilei intr-un colaj foto amuzant, realizat de surioara draga, Eva.

Si a mai crescut un pic

Suntem la puseul de 12 saptamani, care ne pare mai usor decat cel de la 8 saptamani. Pentru cei care "puseu de crestere" nu inseamna nimic, o scurta explicatie: sunt perioade de crestere brusca si dezvoltare psihomotorie la bebelusi, care se manifesta atat prin acumulari de noi deprinderi, capacitati, crestere fizica (astea ar fi aspectele pozitive), cat si prin zile "maraite" cu mai multa lamentatie, mai putin somn sau foarte mult somn, mai mult papa si dorinta de atasare de mama sau tata accentuata (aspectele mai putin placute). Sa cresti atat de repede nu e lucru usor, lumea este un loc maaare si fascinant, pe care bebelusul il descopera progresiv, este un loc miraculos, dar si putin infricosator, cu sunete, culori, fiinte, miscare, forme. Rolul nostru de parinti in aceste zile este sa ii facem experienta cat mai agreabila si sa minimizam teama de nou si sa amelioram starile de disconfort.

Ca noi achizitii in aceasta perioada: avem primele silabe cu semnificatie - si anume negatia. Daca nu ii place ceva, nu mai vrea sa stea intr-un loc, spune vehement "neeee". Alt lucru interesant este imitatia mimicii, a invatat sa scoata limba, daca noi facem asta. Miscarile manutelor sunt mult mai coerente acum, manutele fiind si cu mare drag rontaite, pentru ca suzeta nu o accepta. Este in mod evident mult mai receptiv, campul perceptiv s-a largit. Dar este si mai mamos, caci dupa ce exploreaza lumea, mama este homebase, siguranta, sursa lui.

Elias - 2 luni

Cand e vesel, aduce fericirea tuturor din jurul lui. Cere si ofera pupici pe obrajori :*

Poate fi si serios. Cred ca stie toate secretele Universului. Incerc sa il conving sa ni le spuna.

Ce am aflat cu siguranta, este ca vorbeste cu delfini.

Stim deja despre el ca ii place caldurica, foenul, leganatul in hamac, culoarea albastru si rosu, copacii, lumina si umbrele. Credem ca este un pofticios, caci se uita fascinat la noi cand mancam.

Abia asteptam sa descoperim noi lucruri despre Elias. Ne bucuram ca le cititi si voi.

8 saptamani

Iata ca la 8 saptamani Elias are o jucarie preferata: delfinul din imagine. Este capabil sa stea cu zecile de minute sa ii gangureasca, ceea ce este o mare realizare pentru varsta lui.

8 saptamani este o varsta dificila pentru un bebelus, capacitatile sale perceptive se maresc brusc, incepe sa recunoasca patternurile lumii inconjuratoare. Lumea este mare dintr-o data si il suprasolicita, astfel ca nu e neobisnuit sa planga mult, sa doarma putin si sa vrea multa atentie.

Achizitiile lui Elias la aceasta varsta: gangureste la persoanele familiare si la jucarii, are preferinte clare la jucarii, este foarte atent la unele sunete si la melodii de copii, mai ales daca le canta si mami. In mod special l-a fascinat Ihr Kinderlein kommet. Da stiu, inca nu e Craciun si nici macar advent, dar cum se zice, früh übet, wer mal ein Meister werden will (exerseaza devreme cel care vrea sa devina maestru). Mai nou este fascinat de propriile manute pe care le mananca cu mare pasiune. Ii place mult sa converseze cu noi si fata i se lumineaza in zambet la vorbele noastre dulci. Uneori ne urmareste prin camera cu interes, mai ales daca ii povestim despre ce facem.

Deformatiile mele de sociolog nu mi-au dat pace pana nu mi-am instalat pe mobil un tracker, astfel ca urmaresc patternurile lui de mancat, somn si alte cele. In medie doarme 13-14 ore pe zi, dintre care ca. 10 ore pe noapte cu 2 treziri pentru alaptare. Restul de ore sunt impartite in ca. 5 somnicuri peste zi, care variaza intre 20 minute si 2 ore, mai des mai scurte de 45-60 minute. De mancat in medie de 11 ori, adesea chiar din ora in ora. Trebuie sa recunosc ca abia astept sa se mai rareasca, chiar daca imi face placere simbioza cu el. Uneori e obositor sa faci totul pe fuga, caci nu apuc sa fac mare lucru in afara de grija pentru bebel, mai ales ultima saptamana, in acest puseu de crestere destul de dificil, cu zile teribil de maraite. Azi are o zi mai somnoroasa, asa ca am avut putin timp sa consemnez datele semnificative ale ultimelor zile.

Cei mari sunt la atelierul Earth & Code din cadrul festivalului Plai, unde cu drag m-as fi dus si eu, de eram copil, caci imi placea teribil de mult sa ma joc cu pamant pe atunci. Una din distractiile favorite era cand ma mocirleam cu picioarele in santurile pline cu apa dintre rasadurile de rosii, cu toate ca apa era atat de rece, incat ma dureau picioarele. Pacat de vremea ploioasa si rece care cred ca le-a cam taiat elanul copiilor.

Mindful parenting

As fi vrut ca titlul sa fie in limba romana, dar nu gasesc un concept care sa inglobeze perfect ideea de mindfulness. A fi prezent in mintea ta este - poate - expresia cea mai apropiata. E un concept foarte vehiculat in ultima vreme si poate pierde interes tocmai prin faptul ca a ajuns prea mainstream. Dar nu tot ce este mainstream este si eronat.

Pornesc mica mea analiza de la ceea ce NU este mindfulness:

Idealizarea trecutului

Multa lume, inclusiv eu, are tendinta de a idealiza trecutul - ca perioada anume in timp sau imemorial - ca fiind superior prezentului. In trecutul nepoluat de hiper-rational si ulta-tehnologic, mamele nasteau natural, maternitatea decurgea firesc, totul se derula in perfect acord cu ritmurile cosmice.

Pai nu chiar.

Cea mai apropiata de actuala noastra cultura occidentala este antichitatea greco-romana. Iar in acea perioada de timp maternitatea era departe de a fi ceva ideal si seren. Speranta de viata a femeilor era de ca. 35 ani, mortalitatea in anii fertili era enorma, iar raportul intre femei si barbati era 1:3, cu toate ca barbatii mureau la greu in razboaie. Femeile erau sub tutela unui barbat, la fel si copiii ei, ele se casatoreau in cazul grecilor la max. 14 ani cu barbati de ca. 30, ramaneau devreme vaduve si se recasatoareau, insa copii lor ramaneau in familia barbatului. Divortul si repudierea unei sotii erau frecvente, in aceste cazuri - la fel - copiii ramaneau sub tutela sotului. Toate acestea nu au stimulat prea bine atasamentul mama-copil, din contra. Alaptau copiii pana la varsta de 4 sau mai multi ani? Pai da, nici nu prea aveau incotro, era cam singura modalitate pentru unele femei de a asigura copilului hrana necesara, in plus, femeile primeau o ratie de hrana mult mai mica decat cea a barbatului, ratie care crestea daca alaptau un prunc. Atentie, prunc de gen masculin! De altfel, femeile instarite alte antichitatii plasau copiii si alaptatul lor in grija unor bone (wetnurse).

In orice directie a axei temporale investigam in continuare maternitatea, vom gasi date despre mortalitate materna si infantila ridicata, infanticid si nenumarate alte orori.

Elementele de serenitate ale maternitatii de atunci - ca si acum - sunt tocmai cele unde ne intalnim cu conceptul de mindfulness, acolo unde prezenta alaturi de copil, acest unic si miraculos halou mama-bebelus se rupe de contextul social si istoric si exista doar pentru sine. Nu cred ca trebuie sa cautam in trecut frumosul si naturalul pierdut al maternitatii, ci in noi.

Proiectarea in viitor

La celalat pol se afla excesiva proiectare in viitor a maternitatii. Aici regasim o atentie mare pentru "dezvoltarea" copilului, acea tendinda a mamei de a sacrifica orice pentru "viitorul copilului". Doar ca cel sacrificat este adesea tocmai prezentul, singura noastra certitudine. Ne luam atentia de pe nevoile prezente ale copilului nostru, anticipand eventuale nevoi viitoare, pentru ca le acordam o importanta mai mare. Viitorul pare sa straluceasca la orizont, pe cand prezentul ni se arata adesea marunt si meschin.

Privind constant in zare, s-ar putea sa ne impiedicam de piatra de pe drum. Nu neg, ma fura si pe mine peisajul, deja visez pentru micut urmatoarele luni, diversificarea, ziua cand va vorbi, cand va umbla, cand se va juca in parc cu copiii, cand va merge la gradi, scoala (Ramona Capriceanu, ti-am zis ca deja l-am programat pentru clasa ta :))))) etc. etc. etc., visez la fel pentru cei mari urmatoarele etape fascinante din viata lor. Nu zic ca ar fi gresit sa planifici, ca nu e cazul sa plutim prin lumea asta nepregatiti si neinformati, dar totusi, ancorarea in prezent trebuie sa fie cat mai solida pentru a avea o relatie echilibrata cu copilul, dar si cu noi insine.

Prezenta in aici si acum, mindfulness

Existam cu adevarat doar in prezentul continuu. Mindfulness mai inseamna si a ne observa detasat, fara a ne judeca. A ne accepta, a imbratisa momentul. In parenting aceasta detasare si acceptare ne aduce multe beneficii, copilul va simti atentia nedisimulata ce i se acorda, va fi pe aceeasi lungime de unda cu parintele, caci starea in prezent este naturala (inca) pentru el. De multe ori functionam dupa patternuri mentale da care nu suntem constienti. Insa a fi cu adevarat prezent in moment inseamna a fi cu adevarat atenti la experientele noastre si a nu le transforma in altceva decat sunt, prin aceste patternuri prefabricate, inseamna a scapa de anxietatea proiectarii in viitor sau rumegarea nesfarsita a trecutului.

Mindfulness  nu este ceva ce vine de la sine, majoritatea dintre noi am pierdut aceasta capacitate. Insa ea se poate (re)invata. Minim 10 minute pentru noi si reintoarcerea noastra in prezentul nostru continuu nu vor vaduvi copilul de prezenta noasta, ci ne vor imbogati fantastic.

Chiar acum e momentul sa incerci.

Reinventarea scutecelor textile

A scuteci sau a nu scuteci - aceasta este intrebarea mamei moderne. M-am framantat cu aceasta intrebare ca un aluat de cozonac de la inceputul sarcinii, de cand am aflat de aceasta noua moda a scutecelor textile moderne. Prima reactie a fost de respingere spontana si vehementa, amintindu-mi de odioasele vremuri in care mamele si bunicele spalau zi lumina scutecele murdare si ne povesteau cu repros in glas si trauma in suflet de acele zile greu de uitat si iertat. Dar, la o privire mai atenta am constatat ca nu e noaptea chiar asa de neagra, daca ai ochi de pisica.

Minunile astea sunt impermeabile pe exterior, iar interiorul este fie stay-dry (varianta pe care o prefer), fie din materiale naturale (unii copii le prefera, insa se simt ude si trebuie schimbate mai des). Cele folosite de noi sunt OS (un fel de marime universala, reglabila cu capse), dar exista si alte modele, pe marimi. De asemenea se clasifica in pocket (au un buzunar in care se introduc niste insterturi absorbante), AIO (all in one - are partea absorbanta integrata) si inca cateva altele, dar nu va mai ametesc cu ele. Mai multe informatii despre ele puteti citi aici.

Scutecele moderne au aproximativ aceeasi uzabilitate ca si cele de unica folosinta, cu cateva notabile diferente.

Sa incepem cu diferentele pozitive:

- scutecitul textil exclusiv poate sa scada semnificativ costurile totale pentru perioada completa de folosinta, mai ales daca se revand sau se folosesc si la al doilea copil, de la ca. 3000 lei (folosind scutece marca babylove) - 4000 lei (folosind Pampers) la ca. 1000 lei (calculat la un cost mediu per scutec textil de 70 lei), la un stash de 24 bucati.
- este ecologic, nu arunci tone de material sintetic
- studiile demonstreaza ca irita si incinge mai putin pielea copilului; exista si exceptii de la regula, unii copilasi tolereaza mai bine unele materiale, unii copii altele
- utilizarea este cam la fel de usoara ca a celor de unica folosinta
- arata adoooraaabil

Totusi nu este vorba despre o idila pe pajiste nici cu aceste scutece moderne, sa trecem deci la diferentele negative:

- necesita efort pentru spalare (cu masina, o data la 2-3 zile ... nu e chiar un capat de tara)
- investitie initiala mare (eu am inceput din timpul sarcinii si am tot cumparat pe rand cate unele)
- trebuie investit in modele diverse pentru a testa ce se potriveste copilului propriu, cu riscul ca unele nu vor fi ok
- unii membrii ai familiei pot fi reticenti in a le folosi
- trebuie schimbate ceva mai des decat UF-urile

 Deci, mamelor proaspete, distractie placuta cu aceste noi jucarii! Atentie, da dependenta!

Parentingul modern si sentimentul de culpa

In aceasta noua maternitate sentimentul de culpa imi sta ca un ghimpe in talpa. Desi sunt persoana care ia lucrurile relaxat, cu multa incredere in ce pot si reusesc sa fac. Acum sunt coplesita, un sentiment difuz, care doar uneori iese la suprafata constientei, dar il simt acolo, ca Loch Ness ascuns sub apele reci si adanci.

Parentingul asta modern si toate teoriile lui uneori parca sunt prea mult. Am senzatia ca pentru a fi o mama valabila in ziua de azi TREBUIE sa: alaptezi exclusiv, fiind total zen daca bebele are zile in care vrea sa stea la san non-stop, daca are pusee de crestere (de care pana recent nici macar nu stiam ca exista) si se cearta cu tzitzi, sa stau relax, ca trece si asta curand, sa dorm cu bebele in pat, ca asa faceau si suratele mele din vremuri arhaice si asa este bine si sanatos, copilul doarme mai bine, daca ma simte aproape si il feresc de sindromul mortii subite a sugarului, sa nu il las vreodata sa planga, ca se frustreaza si va creste dezechilibrat emotional, daca plange prea mult sa ma intreb cu ce am gresit, caci copiii crescuti cu blandete nu plang (cel putin asa zice teoria si asa pare sa fie la celelalte mamici cu bebei crescuti bland), trebuie sa tin bebele cat mai mult in contact cu mine, sa il port in wrap sau alt sistem din asta cangurigen, caci asa faceau si suratele mele arhaice, asa este natural si bine pentru copii si bebelusii purtati sunt fericiti (asa pare sa fie la mamicile cu bebelusi purtati), sa nu folosesc scutece de unica folosinta, caci textilele sunt ecologice si mai sanatoase pentru fundulet, chiar daca trebuie schimbat copilul mai des si se enerveaza ca e ud, sa nu folosesc servetele umede, ca au o gramada de chimicale, care pot irita pielea bebelusului, sa nu folosesc suzeta, ca interfereaza cu suptul si creeaza obiceiuri proaste, plus e nenaturala si Doamne-fereste, e aiurea sa roada bebele plastic, sa nu ii iau jucarii, ca ii umplu creierul cu inputuri prea multe, colorate, eronate, il bombardez cu stimuli care de fapt nu il dezvolta, sa il las sa se intarce singur si sa curat bucataria de x ori pe zi dupa el, caci o sa imi multumesc mai tarziu cand copilul va manca singur la 2 ani, sa fac attachement parenting si natural parenting si nu-mai-stiu-care parenting, si - sigur am mai uitat ceva ce trebuia neaparat sa fac ...

Ati ametit deja? Si eu, cam tare. Simt ca nu sunt conforma, ca celelalte mamici fac totul instictiv mai bine decat mine, parca la ele vine totul natural, copiii lor nu plang, sunt fericiti si linistiti. Bine, si al meu in genere, dar are orele lui de maraiala, are si ore de plans - aparent de durere, dar uneori e atat de greu sa ghicesti de ii lipseste unui bebelus asa de mic. Si atunci ma scobesc de toate neputintele si imi gasesc atatea lipsuri, ca mama ...

Da, rational sunt constienta ca aberez, dar Loch Ness din cand in cand mijeste un cap din adancurile lui si imi face cu ochiul, ca sa nu uit ca e acolo.

Somn, dulce somn

Parinteala inseamna fericire si emotie la superlativ. Dar iti si testeaza limitele cum nu ti-ai fi imaginat in anii lejer-egoisti ai tineretii tale libere - in cazul meu putinii ani, dat fiind ca am inceput cu mamicia de la nici 21 ani.

Probabil cele mai grele limite fortate in primele luni cu bebe sunt cele legate de lipsa somnului. In special daca ai un bebe cu alt fus orar :))) Spre norocul nostru, nu am fost in aceasta situatie, insa programul de somn clar este dificil in primele luni, mai cu seama de data aceasta, pentru ca alaptez. Copiii alimentati artificial au de obicei noaptea cicluri de somn mai lungi, insa laptele matern se digera mai usor, deci bebele se trezeste mai des de foame. In primele 6 saptamani nu doarme mai mult de 3-4 ore intr-un ciclu de somn noaptea. Ca numar de ore variaza in mod normal undeva intre 14 si 18 in 24 ore.

Elias peste zi doarme de mai multe ori, dar scurt.  Arareori trage un somn mai sanatos de 1-2 ore, in genere somnicuri de pisicuta de cate jumate de ora. Seara adoarme pe la 19-20 si are primul ciclu de somn de ca. 4 ore, apoi unul de ca. 3 ore. Ultimele ture de somn devin mai scurte. Nu am calculat numarul total de ore pe care le doarme, dar nu cred ca depaseste 14, decat in zile foarte somnoroase.

Am cautat pe net solutii de a lungi si imbunatati somnul de noapte al bebeilor, dar fara sa gasesc solutii cu adevarat.

Concluzia mea a fost ca trebuie sa abordez situatia absolut relaxat. Sa ma setez mental sa ma relaxez la maxim in acele cateva ore pe care le pot dormi, sa imi pastrez orientarea mentala pozitiva, caci de multe ori anticipatia negativa si tematoare (gen: aualeu, o sa fiu varza maine!) este cea care ne creeaza starea de oboseala si nu faptul ca am dormit ceva mai putine ore. Pentru mine aceasta abordare intotdeauna a functionat si functioneaza si acum. Nu ma simt coplesita de oboseala, arareaori simt nevoia dupamasa cand el doarme, sa ma culc si eu, doar seara trag pe dreapta ceva mai repede decat de obicei (22 in genere, dar si 21:30 cateodata). Dar, recunosc, nu mi-ar arde seara de party sau iesit prin oras, nici daca as putea. Si nu, nu ma simt oropsita din cauza asta.

Fiecare anotimp cu fructele sale.

Mama se scrie cu M de la Multitasking

Aproape ca uitasem ce inseamna sa fii proaspata mama, dar Elias mi-a reamintit din plin. De fapt, mai mult, caci alaptarea exclusiva presupune si mai mult timp simbiotic mama-copil. In primul rand trebuie sa imi exersez capacitatile ambidextre si sa reusesc sa fac aproape orice cu o singura mana. Plus, uneori, copil atarnand in cealalta. Plus, uneori, copil mufat la san in cealalta. Devin experta in mancat cu o singura mana, pentru ca se intampla sa mancam in tandem, cand e pusa masa, apare si copilul cu cerinte de foame tipatoare. Bautul noaptea cu o mana din sticla de 2l a fost o mica problema la inceput, am mai dat pe mine si copil cateva dusuri, dar acum am tehnica superioara, ce sa mai ... Cu apa sunt ca si cainele lui Pavlov, imediat ce copilul incepe sa se adape la san, mi se face o sete crunta si trebuie sa reumplu rezervorul. Ah, si cea mai super experta devin la tastat si scris mailuri cu o singura mana. Caci treaba e treaba si nu se opreste nici chiar acum. Ia doar alte forme. Unele usor hazoase, pe alocuri.

Pentru usurarea activitatilor multitasking copilaresti ma folosesc si de un wrap tesut, pe care copilul il maraie in primele minute, dar apoi adoarme repede si ma lasa sa fac cate ceva. De exemplu spalat si intins haine, mers la mici cumparaturi si alte de-astea. Trebuie sa mai exersez putin la legaturi, caci le fac stangaci, inca. Nu e o treaba usoara cu carpele astea. Dar nici atat de grea, ca sa renunt, mai ales ca si-a dovedit clar utilitatea.

O alta smecherie pe care am deprins-o este schimbatul scutecelor noaptea. O mama trebuie sa dezvolte ochi de pisica, pentru a pastra copilul noaptea cat mai adormit, respectiv a nu deranja tatal de la somn, ca sa poata si el functiona a doua zi.

Orice activitate o fac de acum cu mare viteza - dusul, imbracatul, gatitul, curatenia (? putina, recunosc, caci nu ajunge prea sus in lista de prioritati) - si multa gandire strategica. Mama se mai scrie cu M si de la Managementul timpului, caci lipsa lui se simte acut in aceasta perioada.

Primele zile acasa

Proaspetii parinti sunt greu incercati in primele zile acasa. De unde la spital primeai ajutor si sfaturi mai multe decat ai fi avut nevoie, acasa te trezesti cu o fiinta atat de mica si fragila, pe care in sfarsit ai ragazul sa o studiezi din toate unghiurile. Dupa ce trece mirajul si ai umplut niste carduri de memorie cu poze, realizezi ca bebele nu mai este atat de linistit cum parea in spital, ca are voce si ca incepe sa para nemultumit din cauze neclare. Nu doar tu, si el trebuie sa se adapteze la noul mediu, ba chiar in mod mult mai radical decat tine. Daca vrei sa ai un start bun, este esential sa ramai calma. Starea mamei este usor citita si copiata de bebelus. Intelege si sa accepta bulversarea hormonala postpartum, incearca sa ii faci fata in mod pozitiv. Este normal sa te apuce plansul din orice, chiar si fara motiv. Daca tot trebuie sa plangi, plangi de fericire si scrie despre cat de fericita si recunoscatoare esti pentru experienta unica pe care o traiesti. Scrisul este o terapie foarte buna.

Ca sa reusesti a gestiona aceste prime zile, in care nu aveti inca o rutina, tu, bebe si tati (+ fratii daca sunt) inca nu ati interactionat suficient si aveti nevoie de acomodare cu noua formula, este bine sa fi citit dinainte cat mai multe din surse de calitate. Nu vei sti de la inceput sa ghicesti repede raspunsul la clasica intrebare - De ce plange copilul? - dar e bine sa ai deja o lista scurta de ipoteze. Sa ai raspunsuri si solutii te va ajuta sa nu intri in panica. Sau nu atat de repede ... Desigur, nu ti-a explicat nimeni de la inceput ca a trece prin toate ipotezele de pe lista poate dura ore in sir, iar apoi copilul sa adoarma fara ca tu sa fi inteles de ce a plans. E ok, in cateva zile te vei obisnuit cu faptul ca plange, ca deocamdata acesta este modul lui principal de comunicare.


La primul bebe am clacat prea repede la plansul bebelui la san, prost sfatuita fiind sa alaptez dupa program si intervale relativ fixe. Am tras concluzia gresita ca nu am lapte suficient si am suplimentat, compromitand astfel alaptarea complet. Nici la al doilea nu am fost mai desteapta. Abia cu Elias am reusit sa schimb lucrurile, in primul rand intelegand faptul ca nu totul trebui masurat, natura si corpul uman stiu sa regleze lucrurile perfect: nu trebuie ceas si intervale de alaptare, nu avem nevoie de cantar pentru proba suptului si nici de vreun biberon sa masuram cat lapte bea copilul. Da, avem zile mai maraite, ma trec ganduri - oare este lapte suficient? oare e ok fluxul? - dar lucrurile par sa se regleze de fiecare data din mers. Daca simt ca lucrurile devin apasatoare din vreun motiv - oboseala, somn prea putin, agasare de la atata stat in casa - imi pun muzica relaxanta sau citesc. Alaptatul poate fi imbinat in mod fericit cu cititul si cu muzica clasica, iar copilul nu poate decat sa beneficieze de un Mozart atat de timpuriu ;)

Cu baitele inca nu avem mare succes, Elias e un friguros si nu ii place senzatia de rece pe piele, si schimbatul il supara, insa incercam sa il acomodam cu aceste noi senzatii incetul cu incetul. Pe fiecare zi ce trece devine mai atent la mediul sau, chiar din primele zile am observat ca studiaza foarte atent hainele cu care sunt imbracata, camera in care se afla, recunoaste deja spatiile familiare, mobila, vocile celor din familie.

Prima saptamana - recuperarea

*Elias - prima zi acasa*

Am ramas tare in urma cu scrisul, initial mi-am propus sa scriu zilnic, apoi m-am resemnat ca e bine si saptamanal. Bebu imi lasa putin timp si intervale scurte, incat e greu sa ajung si la blog.


Sa nu o lungesc asadar. Timpul cu un nou-nascut trebuie exploatat minut cu minut.

Mi-am dorit o nastere naturala, nicio clipa nu m-am gandit ca va fi altlfel. Mi-am dorit sa fie fara dureri, hypno, rapida. Am primit un travaliu lung, dar bine tinut sub control si destul de zen. Din pacate nasterea naturala nu ne-a mai fost data, cum am povestit anterior. Dintre multele motive pentru care nu as fi optat pentru cezariana, daca ar fi fost sa pot alege, este refacerea corpului meu dupa operatie. Nici dupa epiziotomie (am patit-o la prima nastere, uncool, uncool ....) nu e o fericire ridicatul si asezatul, insa ridicatul din pat dupa cezariana este oribil. Prima zi am stat imobilizata in pat, mi-au adus bebele si l-am pus la san, insa nu m-am putut ocupa de el permanent. Am inceput sa am ceva dureri, insa distractia a urmat in ziua 2, cand a trebuit sa ma mobilizez din pat. The pure horror! Imi lua 10 minute sa ma pot ridica din pat si imi era groaza sa ma pun la loc. Noaptea abia reuseam sa dorm, era un calvar sa ma intorc de pe o parte pe alta, ma durea spatele, eram amortita. In plus, curgeau 10 ape pe mine, canicula in toi si aerul conditionat oprit, ca nu au voie bebeii sa stea in aer conditionat. Mi-am testat din nou toate limitele cu experienta asta, caci scopul meu principal era sa tin bebele cat mai mult piele pe piele, sa ma simta, sa fie confortat dupa experienta traumatica prin care si el a trecut, sa il pun cat mai mult la san.

Primii doi copii nu am reusit sa ii alaptez, asa ca am facut tot ce am stiut sa asigur un start bun de data asta. Nu e usor sa te ocupi de un bebe cand abia esti capabila sa faci 2 pasi fara sa iti vina sa zgarii peretii de durere. Dar in fiecare zi a fost putin mai bine.

In ziua a 4-a am ajuns in sfarsit acasa, dar cu atata agitatie, loc nou, persoane noi, am avut o dupamasa plangacioasa, prima experienta de acest fel cu Elias. Incet s-a linistit, s-a acomodat in noul spatiu, a studiat camera, a stat mult conectat cu mama si s-a reechilibrat. Abia acasa i-am facut prima baita si am realizat ca nu ii place, e un friguros si nu ii place senzatia de rece pe piele.

Fericirea mea maxima in aceasta saptamana este alaptatul. Este o victorie a mea ca mama, dovada ca nu eu am gresit cu ceilalti, ci informatiile ce le primisem erau eronate si m-au "ajutat" sa ratez. Alaptatul la intervale fixe e una din cele mai mari tampenii si una din cauzele pentru care atunci nu a mers. Dar mi-am invatat lectia si m-am documentat de data aceasta din altfel de surse, care m-au ajutat sa inteleg ce si unde gresisem. Au fost de un mare ajutor grupul "Alapteaza" de pe FB si cartea lui Jack Newman despre alaptare.

*** Pauza de la scris, bebe vrea papa ***

In ceea ce ma priveste pe mine, caruselul de hormoni de dupa nastere m-au luat putin prin surprindere. Am avut momente cand imi doream sa se topeasca lumea intreaga din jurul nostru si sa fiu doar eu si bebe, fara spatiu, fara timp. Am avut momente cand m-a coplesit constientizarea experientei prin care am trecut si am plans, eliberator. Nu de disperare, nu de tristete, ci linistitor, ca o expiratie prin care am lasat sa plece ceea ce a fost rau. Am inteles, am acceptat, am eliberat.

Nasterea lui Elias

In 14 iulie am inceput sa simt contractii destul de intepatoare, dar foarte rare, pe la ora 22. Am decis sa nu alarmez pe nimeni, pe la 23 m-am pus in pat cu playlistul de nastere in urechi. Contractiile nu s-au oprit, mi-am facut ultimele pregatiri pentru spital. Constat ca apa calda e foooarte faina si relaxanta, dar nu doresc sa atenuez contractiile, asa ca ies din ape ca Venus si ma intind. Cronometrez in continuare, la un moment dat pare sa se accelereze treaba, vin contractii la 10 minute, 8. Ii spun lui Calin ca s-ar putea sa pornim imediat. Dar totusi, inainte, hai sa ne odihnim un pic. In pat contractiile sunt foarte puternice, dar rare. Ajungem la 20-30 minute interval, uneori mai des, 12 minute. Trec orele. Unele sunt puternice de ma cocoseaza, imi pierd focusul, nu reusesc sa ma relaxez. Altele reusesc sa le controlez si sunt chiar ok, line, frumoase. Se schimba lumina afara, e ora albastra, se face dimineata. Calin a reusit sa doarma iepureste toata noaptea, ma gandesc ca e mai bine ca am trecut noaptea, mai multe sanse sa ajunga medicul la spital la timp. Termin de aruncat ultimele chestii in bagaj. Ma mir ca totusi un travaliu atat de lung ... Ma asteptam sa fie cel mai scurt, dar e clar ca va fi cel mai lung dintre cele 3 nasteri. O trezesc pe Mimi, sare din pat, emotionata, mergem toti jos mai povestim, bem un ceai. Statul in fund rareste contractiile, iar ajungem la 30 minute si peste. Astept ... poate dispar. Nu dispar, dar sunt rare. Straniu. Sun la medic pe la 10, ne vedem la 12 la cabinet sa vedem ce se intampla. Contractiile incep sa se reia usor-usor, dar sunt in continuare la intervale maricele, chiar daca devin destul de aspre. La 12 ne prezentam la cabinet, dilatatie 4 cm, doctorul ne trimite la spital. Internare, pregatirile de rigoare, contractiile continua, se indesesc. Nu mai pot vorbi pe contractii, semn ca treaba e serioasa. Apare doctorul, urc pe scaunul de care imi era mie oroare, se constata 8 cm dilatatie, membranele coborate. Doctorul rupe membranele - din acel moment totul se schimba radical. Constata ca este transversal pozitionat copilul, iar cordonul prolabeaza. Ii scad bebelusului bataile inimii la 50. Toata lumea se agita, se pregateste sala de operatii, medicul impinge manual copilul inapoi pentru a elibera cordonul. Ma gandesc la Calin, la cat de speriat trebuie sa fie, caci nu are timp nimeni de explicatii. In cateva minute suntem in sala de operatii. Inainte sa adorm ma gandesc la Calin si sper ca ma voi trezi si nu se termina asa. Parca sunt pusa la pastrare intr-o cutie opaca si apoi scoasa ca iepurele din joben. Sunt trezita, Elias e bine. Sunt dusa in salon, Calin e langa mine. Viata se reia. Inca sunt buimaca, pare totul un vis, dar sunt fericita, il aduce pe Elias si ma indragostesc pe loc de acest ghemotoc minunat. As vrea sa blochez acest moment intr-o capsula atemporala, unde sa putem exista doar noi si dragostea noastra.

Odiseea - intoarcerea in Ithaca

Doar zile mai sunt pana cand il vom vedea pe Elias. Al treilea copilas, chiar si acum imi vine greu sa cred ca port o burta maaare si rotunda. Ma bucur de aceste ultime zile, au ceva special, un fel special de bucurie "pre-partum", o liniste aparte. Totul e pregatit, totul e asezat, a ramas doar asteptarea.

La inceputul sarcinii am trecut prin valuri de frici, credeam ca existenta noastra va fi scoasa din coerenta si echilibrul obisnuit. Si a fost, dar fractalul vietii noastre de familie a gasit pana acum modele tot mai frumoase de a se reaseza, de a se recrea, de a creste. Am rezolvat frustrari prin care am trecut la prima sarcina, cand fiind foarte tanara, privirile piezise ale tuturor m-au apasat si s-au transformat in rusine. Eram in anul 2 de facultate, sesiunea in luna a 8-a nu a fost tocmai o veselie. Am amintiri amarui de atunci, dar acum ma uit la Eva si sunt atat de mandra de ea, de noi.

Am invatat ca si la 35 ani, corpul meu poate gestiona cu brio transformari chiar atat de importante cum este sarcina. Am fost mai in forma, mai activa in sarcina aceasta decat in primele si am luat cele mai putine kilograme. Nu am avut greutati, in orice caz nimic demn de mentionat. Chiar si acum, la 39 saptamani, inca mai pot merge la birou, cumparaturi, la festivalul de Jazz, sa fac yoga (rutine speciale ptr. gravide, nu chiar orice), daca nu m-ar incomoda dimensiunea burtii, aproape as putea sa uit ca sunt insarcinata.

Nu vreau sa vorbesc anticipator despre etapa nasterii. Gandurile mele despre ea sunt continute in mintea si inima mea, ma focusez sa realizez ceea mi-am propus. Nu simt nevoia sa merg catre exterior cu aceasta proiectie, imi doresc ca totul sa convearga inspre tel, firesc.

Odiseea - vant bun pentru calatorie (1)

Sarcina este o calatorie frumoasa, dar nu mereu usoara sau placuta. Desi exista un scop important catre care o femeie insarcinata isi indreapta zilnic privirea, care o ajuta sa isi concentreze energia, nu poate face abstractie de faptul ca acesta aduce o schimbare majora. Corpul este singura locuinta pe care o fiinta umana o poseda cu adevarat, cat timp este in viata. Iar cand acest corp, atat de intim cunoscut si ingrijit, trebuie dintr-o data impartit cu o alta fiinta, este - vrem sau nu sa o recunoastem - un soc. Desigur, unul fascinant, care ne umple de bucurie si iubire, insa e un soc. Fiecare celula din corpul nostru se modifica. Universul nostru expandeaza, face loc, cuprinde si hraneste. Nimic nu te poate pregati cu adevarat pentru aceasta calatorie, decat calatoria insasi.

Cum calatorului ii sade bine cu drumul, facem pasi in progres, si cautam sa facem frumos si placut tot ceea ce ar putea fi dificil. Asa am facut eu - si va incurajez si pe voi sa incercati sa va gasiti propriile metode care sa va dea vant in vela in aceasta deosebita calatorie.

Sunt la a 3-a calatorie si de fiecare data am invatat ceva in plus. Lucrurile pe care le-am facut diferit in aceasta ultima sarcina si m-au ajutat enorm sunt:

• alimentatia vegetariana: mai ales in primul trimestru alimentatia usoara si aportul mare de cruditati si verdeturi mi-au facut foarte bine; am invatat in timp sa ascult atent cerintele corpului meu, caci are metodele lui de a semnaliza ce necesitati are;
• apa, caci navigam impreuna acum, asa ca minim 2 l e musai; mi-am dat seama ca fara o monitorizare atenta ajung sa astept prea mult si sa insetez pana beau apa; asa ca mi-am instalat o aplicatie pe mobil cu care imi monitorizez consumul de lichide; la mine a functionat perfect, cred ca am o hidratare optima in majoritatea zilelor;
• yoga: mi-a atenuat inceputuri de raceala asta-iarna, a atenuat senzatiile de greata din primul trimestru, iar acum de cand e burta mare, e singurul remediu eficient impotriva durerilor de coloana; dupa o sesiune de 30 minute ma simt revigorata si ma misc mult mai usor; am ajuns sa fac chiar mai des decat inainte, caci fara yoga ma simt anchilozata si grea;
• exercitii de respiratie si relaxare: macar din filme daca nu altfel, stiti ca respiratia are un rol foarte important la nastere; true, doar ca fara un exercitiu indelungat inainte nu va merge treaba; trebuie sa fii obisnuit si confortabil cu tehnicile de respiratie si relaxare, pentru a le putea aplica intr-o experienta limita cum este nasterea; trebuie sa inveti sa urmezi ritmul respiratiei lente, ca o barcuta pe valuri, sa iti inveti propriile trickuri, sa stii ce te aduce rapid in stare de relaxare si ce risca sa te scoata de acolo;
• meditatia si intentia focusata: cred cu tarie ca mintea noastra ne modeleaza realitatea; focusarea asupra unei intentii anume este pasul decisiv spre realizarea ei; este conceptia mea de viata, pe care intai am trait-o, abia apoi am constientizat-o si pus-o in cuvinte; I believed I could. So I did.
• Sar acuma din profunzimile meditative catre ceva mult mai practic: perina pentru gravide; devenise somul cam incomod, spatele vesnic dureros in pozitie orizontala; perina asta mi-a salvat odihna pentru ultimele luni de sarcina;
• ma tin departe de orice sursa de stress: nu mai suport agitatia, tipetele, filmele de actiune cu mult zgomot, muzica proasta, situatiile si oamenii deranjanti; probabil nu le suportam nici inainte, insa acum sunt hipersensibila si le spun un NU raspicat; am un motiv valid sa fiu intoleranta cu tot ce simt ca imi face rau;

or mai fi si altele, dar ma rezum deocamdata la acestea, in caz de alte idei revin cu episodul 2.

Torta di mele

Un deliciu perfect pentru o dupaamiaza de iarna. Preparerea este simpla si rapida iar gustul - irezistibil! A intrat direct in topul preferintelor familiei.

Ingrediente:
60  seminte de pin
100 g unt
1 kg mere
2 linguri zeama de lamaie
2 oua
180 g zahar
coaja rasa de la o lamaie bio sau esenta de lamaie
esenta de migdale
1/2 lingurita scortisoara
120 g faina
1 lingurita praf de copt
grasime ptr uns forma
optional zahar pudra sau frisca ptr garnisit la final
forma de diametru ca. 26 cm

Timp de preparare: ca. 30-40 min
Timp de coacere: 50 minute

Semintele de pin, minus 2 linguri din cantitate se rumenesc in tigaie, fara ulei, apoi se lasa sa se raceasca. Untul se topeste la foc mic sau bain marie. Merele se curata, se taie in opt apoi fiecare felie se taie de-a curmezisul in feliute subtiri. Feliutele de mere se amesteca cu seama de lamaie pentru a preveni oxidarea.
Se preincalzeste cuptorul la 180°. Ouale se amesteca cu unt zahar si esente. Se amesteca apoi cu grija cu materia uscata (faina, praf de copt, scortisoara). La final se adauga merele in amestec.
Fundul formei se tapeteaza cu hartie de copt, lateralul se unge cu grasime. Se introduce amestecul in forma si se indreapta cu o lingura suprafata. Se coace ca. 50 minute (se probeaza cu o scobitoare). Daca spre final pare prea rumena la suprafata, dar nu e facuta pe interior, se acopera cu folie de aluminiu pentru restul timpului de coacere.
Se scoate din cuptor, se lasa la racit (mai rezistati 20-30 minute, stiu ca e greu), se desface din forma si se taie felii. Se serveste cu zahar pudra sau frisca.

Netarmurit

Nețărmurit hotarul

Dintre noapte și zi,

Căci timpul

S-a uitat pe sine

Aici

Și nu se mai naște

Din fir în fir

De nisip,

Ci ca un bob imens de rouă

Plutește

Imponderabil,

Fără capete,

Fără colțuri,

Fără intrări

Si ieșiri.

Go green

De câteva luni bune mi-am format excelentul obicei de a bea în fiecare dimineață smoothie verde. Rețeta de bază spune că trebuie minim 50% din compoziție să fie formată din frunze verzi, restul fructe, se diluează cu apă (în funcție de cantitatea de solide si consistența dorită), se poate adaugă o lingură de miere și și o lingură de semințe (susan, in sau altele după fantezie).

Eu în general folosesc diverse tipuri de salată verde, spanac, valeriană, pătrunjel verde, busuioc, mentă, frunze de morcov, frunze de gulie sau orice altă frunză verde comestibilă îmi cade în mână. La capitolul fructe folosesc ce am la dispozitie (de obicei 2 fructe diferite la un smoothie): banane, mere, portocale, kiwi, mango, mandarine, pere sau ... ce o fi de găsit. Mai adaug câte o linguriță de orz verde (praf) și miere dacă folosesc fructe mai acre (portocale, kiwi).

E o super-porție de sănătate și energie și startul perfect al unei zile.

Dacă vă întrebați ce este mai ok, smoothie la blender sau sucuri stoarse, iată câteva avantaje care înclină balanța spre smoothie:

– Deși prepararea este rapidă, substanțele nutritive și vitaminele nu sunt distruse în smoothie, iar antioxidanții din frunzele verzi sunt omogenizate în băutură și își păstrează proprietățile chiar și 2-3 zile. Eu personal îl prepar proaspăt dimineața, dar am mai băut și seara câte un pahar rămas extra și nu avea deloc gustul schimbat.

– La preparearea mixului abia dacă rămân rebuturi, spre deosebire sucurile stoarse. Din acest motiv, un smoothie este cu siguranță mai bogat în fibre decât un suc stors.

– Datorită substanțelor din frunzele verzi, fructoza se asimilează mai lent, astfel incât glicemia va avea o creștere lentă și sănătoasă, asigurând energie un timp mai îndelungat.

Așadar, go green!

Mania cumparaturilor inutile pentru bebei

Femeile însărcinate dau ușor în mania cuibului, febra cumpărăturilor pentru micul astronaut de la purtător. Nu fac nici eu excepție. Încerc totuși să nu mă las purtată de val și să mă rezum la ceea ce s-a dovedit a fi la primii doi copii util.

Începem cu lista acelor lucruri care pentru noi au fost total inutile și sigur nu vor figura pe lista de cumpărături:

Termometru pentru băiță: durează 2 secunde sa introduci cotul în apă și să simți cu propria piele temperatura apei. Bebele îți va exprima foarte curând singur dorințele pentru apă mai caldă sau mai rece. În aceeși categorie includ cădițe cu senzori de temperatură, suportui anatomice și tot felul de ghidușii. Prostioare de marketing, nu avem nevoie de așa ceva.

Sterilizator pentru sticluțe: never used one! Are aceeși utilitate pentru mine ca și fierbătorul de ouă ... adică zero. O oală mare + apă + aragaz este tot ce am nevoie pentru a steriliza o sticluță.

Pompă pentru sân: din câte am încercat, niciunul nu mi s-a părut eficient, tot manual mă descurcam cel mai bine. De data asta nici nu mă mai complic cu așa ceva.

Umidificator: mai nou sunt tot mai sofisticate, cu ultrasunete, cu ultrasmecherii. Nu am folosit niciodată.

Jucării de pluș: adunătoare drăguțe de praf. Sunt bune doar de ornament.

Centre de joacă: costisitoare și inutile, nou-născutul învață din interacțiunea cu părinții, frații etc. iar pentru aceasta nu este nevoie de jucării costisitoare. Câteva zornăitoare colorate, o jucăriuță mică muzicală - suficient pentru început.

Papucei: până la 7 luni bebele nu are nevoie de pantofi cu talpa tare, dacă e frig puneți mai multe straturi.

Hăinuțe de firmă: epatarea cu hăinuțe de firmă nu e ceva pentru mine. Inutil, costisitor, stupid. Dacă materialul este moale și de calitate, nu mă interesează ce scrie pe haină. Să dau de 5 ori prețul pe hăinuțe adidas sau mai știu eu ce ... no way!

Mă opresc aici, dar sunt binevenite comentariile cu ceea ce vi se pare vouă inutil și trebuie evitat în mania cumpărăturilor mămicești.