Mindful parenting

As fi vrut ca titlul sa fie in limba romana, dar nu gasesc un concept care sa inglobeze perfect ideea de mindfulness. A fi prezent in mintea ta este - poate - expresia cea mai apropiata. E un concept foarte vehiculat in ultima vreme si poate pierde interes tocmai prin faptul ca a ajuns prea mainstream. Dar nu tot ce este mainstream este si eronat.

Pornesc mica mea analiza de la ceea ce NU este mindfulness:

Idealizarea trecutului

Multa lume, inclusiv eu, are tendinta de a idealiza trecutul - ca perioada anume in timp sau imemorial - ca fiind superior prezentului. In trecutul nepoluat de hiper-rational si ulta-tehnologic, mamele nasteau natural, maternitatea decurgea firesc, totul se derula in perfect acord cu ritmurile cosmice.

Pai nu chiar.

Cea mai apropiata de actuala noastra cultura occidentala este antichitatea greco-romana. Iar in acea perioada de timp maternitatea era departe de a fi ceva ideal si seren. Speranta de viata a femeilor era de ca. 35 ani, mortalitatea in anii fertili era enorma, iar raportul intre femei si barbati era 1:3, cu toate ca barbatii mureau la greu in razboaie. Femeile erau sub tutela unui barbat, la fel si copiii ei, ele se casatoreau in cazul grecilor la max. 14 ani cu barbati de ca. 30, ramaneau devreme vaduve si se recasatoareau, insa copii lor ramaneau in familia barbatului. Divortul si repudierea unei sotii erau frecvente, in aceste cazuri - la fel - copiii ramaneau sub tutela sotului. Toate acestea nu au stimulat prea bine atasamentul mama-copil, din contra. Alaptau copiii pana la varsta de 4 sau mai multi ani? Pai da, nici nu prea aveau incotro, era cam singura modalitate pentru unele femei de a asigura copilului hrana necesara, in plus, femeile primeau o ratie de hrana mult mai mica decat cea a barbatului, ratie care crestea daca alaptau un prunc. Atentie, prunc de gen masculin! De altfel, femeile instarite alte antichitatii plasau copiii si alaptatul lor in grija unor bone (wetnurse).

In orice directie a axei temporale investigam in continuare maternitatea, vom gasi date despre mortalitate materna si infantila ridicata, infanticid si nenumarate alte orori.

Elementele de serenitate ale maternitatii de atunci - ca si acum - sunt tocmai cele unde ne intalnim cu conceptul de mindfulness, acolo unde prezenta alaturi de copil, acest unic si miraculos halou mama-bebelus se rupe de contextul social si istoric si exista doar pentru sine. Nu cred ca trebuie sa cautam in trecut frumosul si naturalul pierdut al maternitatii, ci in noi.

Proiectarea in viitor

La celalat pol se afla excesiva proiectare in viitor a maternitatii. Aici regasim o atentie mare pentru "dezvoltarea" copilului, acea tendinda a mamei de a sacrifica orice pentru "viitorul copilului". Doar ca cel sacrificat este adesea tocmai prezentul, singura noastra certitudine. Ne luam atentia de pe nevoile prezente ale copilului nostru, anticipand eventuale nevoi viitoare, pentru ca le acordam o importanta mai mare. Viitorul pare sa straluceasca la orizont, pe cand prezentul ni se arata adesea marunt si meschin.

Privind constant in zare, s-ar putea sa ne impiedicam de piatra de pe drum. Nu neg, ma fura si pe mine peisajul, deja visez pentru micut urmatoarele luni, diversificarea, ziua cand va vorbi, cand va umbla, cand se va juca in parc cu copiii, cand va merge la gradi, scoala (Ramona Capriceanu, ti-am zis ca deja l-am programat pentru clasa ta :))))) etc. etc. etc., visez la fel pentru cei mari urmatoarele etape fascinante din viata lor. Nu zic ca ar fi gresit sa planifici, ca nu e cazul sa plutim prin lumea asta nepregatiti si neinformati, dar totusi, ancorarea in prezent trebuie sa fie cat mai solida pentru a avea o relatie echilibrata cu copilul, dar si cu noi insine.

Prezenta in aici si acum, mindfulness

Existam cu adevarat doar in prezentul continuu. Mindfulness mai inseamna si a ne observa detasat, fara a ne judeca. A ne accepta, a imbratisa momentul. In parenting aceasta detasare si acceptare ne aduce multe beneficii, copilul va simti atentia nedisimulata ce i se acorda, va fi pe aceeasi lungime de unda cu parintele, caci starea in prezent este naturala (inca) pentru el. De multe ori functionam dupa patternuri mentale da care nu suntem constienti. Insa a fi cu adevarat prezent in moment inseamna a fi cu adevarat atenti la experientele noastre si a nu le transforma in altceva decat sunt, prin aceste patternuri prefabricate, inseamna a scapa de anxietatea proiectarii in viitor sau rumegarea nesfarsita a trecutului.

Mindfulness  nu este ceva ce vine de la sine, majoritatea dintre noi am pierdut aceasta capacitate. Insa ea se poate (re)invata. Minim 10 minute pentru noi si reintoarcerea noastra in prezentul nostru continuu nu vor vaduvi copilul de prezenta noasta, ci ne vor imbogati fantastic.

Chiar acum e momentul sa incerci.