Reinventarea scutecelor textile

A scuteci sau a nu scuteci - aceasta este intrebarea mamei moderne. M-am framantat cu aceasta intrebare ca un aluat de cozonac de la inceputul sarcinii, de cand am aflat de aceasta noua moda a scutecelor textile moderne. Prima reactie a fost de respingere spontana si vehementa, amintindu-mi de odioasele vremuri in care mamele si bunicele spalau zi lumina scutecele murdare si ne povesteau cu repros in glas si trauma in suflet de acele zile greu de uitat si iertat. Dar, la o privire mai atenta am constatat ca nu e noaptea chiar asa de neagra, daca ai ochi de pisica.

Minunile astea sunt impermeabile pe exterior, iar interiorul este fie stay-dry (varianta pe care o prefer), fie din materiale naturale (unii copii le prefera, insa se simt ude si trebuie schimbate mai des). Cele folosite de noi sunt OS (un fel de marime universala, reglabila cu capse), dar exista si alte modele, pe marimi. De asemenea se clasifica in pocket (au un buzunar in care se introduc niste insterturi absorbante), AIO (all in one - are partea absorbanta integrata) si inca cateva altele, dar nu va mai ametesc cu ele. Mai multe informatii despre ele puteti citi aici.

Scutecele moderne au aproximativ aceeasi uzabilitate ca si cele de unica folosinta, cu cateva notabile diferente.

Sa incepem cu diferentele pozitive:

- scutecitul textil exclusiv poate sa scada semnificativ costurile totale pentru perioada completa de folosinta, mai ales daca se revand sau se folosesc si la al doilea copil, de la ca. 3000 lei (folosind scutece marca babylove) - 4000 lei (folosind Pampers) la ca. 1000 lei (calculat la un cost mediu per scutec textil de 70 lei), la un stash de 24 bucati.
- este ecologic, nu arunci tone de material sintetic
- studiile demonstreaza ca irita si incinge mai putin pielea copilului; exista si exceptii de la regula, unii copilasi tolereaza mai bine unele materiale, unii copii altele
- utilizarea este cam la fel de usoara ca a celor de unica folosinta
- arata adoooraaabil

Totusi nu este vorba despre o idila pe pajiste nici cu aceste scutece moderne, sa trecem deci la diferentele negative:

- necesita efort pentru spalare (cu masina, o data la 2-3 zile ... nu e chiar un capat de tara)
- investitie initiala mare (eu am inceput din timpul sarcinii si am tot cumparat pe rand cate unele)
- trebuie investit in modele diverse pentru a testa ce se potriveste copilului propriu, cu riscul ca unele nu vor fi ok
- unii membrii ai familiei pot fi reticenti in a le folosi
- trebuie schimbate ceva mai des decat UF-urile

 Deci, mamelor proaspete, distractie placuta cu aceste noi jucarii! Atentie, da dependenta!

Parentingul modern si sentimentul de culpa

In aceasta noua maternitate sentimentul de culpa imi sta ca un ghimpe in talpa. Desi sunt persoana care ia lucrurile relaxat, cu multa incredere in ce pot si reusesc sa fac. Acum sunt coplesita, un sentiment difuz, care doar uneori iese la suprafata constientei, dar il simt acolo, ca Loch Ness ascuns sub apele reci si adanci.

Parentingul asta modern si toate teoriile lui uneori parca sunt prea mult. Am senzatia ca pentru a fi o mama valabila in ziua de azi TREBUIE sa: alaptezi exclusiv, fiind total zen daca bebele are zile in care vrea sa stea la san non-stop, daca are pusee de crestere (de care pana recent nici macar nu stiam ca exista) si se cearta cu tzitzi, sa stau relax, ca trece si asta curand, sa dorm cu bebele in pat, ca asa faceau si suratele mele din vremuri arhaice si asa este bine si sanatos, copilul doarme mai bine, daca ma simte aproape si il feresc de sindromul mortii subite a sugarului, sa nu il las vreodata sa planga, ca se frustreaza si va creste dezechilibrat emotional, daca plange prea mult sa ma intreb cu ce am gresit, caci copiii crescuti cu blandete nu plang (cel putin asa zice teoria si asa pare sa fie la celelalte mamici cu bebei crescuti bland), trebuie sa tin bebele cat mai mult in contact cu mine, sa il port in wrap sau alt sistem din asta cangurigen, caci asa faceau si suratele mele arhaice, asa este natural si bine pentru copii si bebelusii purtati sunt fericiti (asa pare sa fie la mamicile cu bebelusi purtati), sa nu folosesc scutece de unica folosinta, caci textilele sunt ecologice si mai sanatoase pentru fundulet, chiar daca trebuie schimbat copilul mai des si se enerveaza ca e ud, sa nu folosesc servetele umede, ca au o gramada de chimicale, care pot irita pielea bebelusului, sa nu folosesc suzeta, ca interfereaza cu suptul si creeaza obiceiuri proaste, plus e nenaturala si Doamne-fereste, e aiurea sa roada bebele plastic, sa nu ii iau jucarii, ca ii umplu creierul cu inputuri prea multe, colorate, eronate, il bombardez cu stimuli care de fapt nu il dezvolta, sa il las sa se intarce singur si sa curat bucataria de x ori pe zi dupa el, caci o sa imi multumesc mai tarziu cand copilul va manca singur la 2 ani, sa fac attachement parenting si natural parenting si nu-mai-stiu-care parenting, si - sigur am mai uitat ceva ce trebuia neaparat sa fac ...

Ati ametit deja? Si eu, cam tare. Simt ca nu sunt conforma, ca celelalte mamici fac totul instictiv mai bine decat mine, parca la ele vine totul natural, copiii lor nu plang, sunt fericiti si linistiti. Bine, si al meu in genere, dar are orele lui de maraiala, are si ore de plans - aparent de durere, dar uneori e atat de greu sa ghicesti de ii lipseste unui bebelus asa de mic. Si atunci ma scobesc de toate neputintele si imi gasesc atatea lipsuri, ca mama ...

Da, rational sunt constienta ca aberez, dar Loch Ness din cand in cand mijeste un cap din adancurile lui si imi face cu ochiul, ca sa nu uit ca e acolo.

Somn, dulce somn

Parinteala inseamna fericire si emotie la superlativ. Dar iti si testeaza limitele cum nu ti-ai fi imaginat in anii lejer-egoisti ai tineretii tale libere - in cazul meu putinii ani, dat fiind ca am inceput cu mamicia de la nici 21 ani.

Probabil cele mai grele limite fortate in primele luni cu bebe sunt cele legate de lipsa somnului. In special daca ai un bebe cu alt fus orar :))) Spre norocul nostru, nu am fost in aceasta situatie, insa programul de somn clar este dificil in primele luni, mai cu seama de data aceasta, pentru ca alaptez. Copiii alimentati artificial au de obicei noaptea cicluri de somn mai lungi, insa laptele matern se digera mai usor, deci bebele se trezeste mai des de foame. In primele 6 saptamani nu doarme mai mult de 3-4 ore intr-un ciclu de somn noaptea. Ca numar de ore variaza in mod normal undeva intre 14 si 18 in 24 ore.

Elias peste zi doarme de mai multe ori, dar scurt.  Arareori trage un somn mai sanatos de 1-2 ore, in genere somnicuri de pisicuta de cate jumate de ora. Seara adoarme pe la 19-20 si are primul ciclu de somn de ca. 4 ore, apoi unul de ca. 3 ore. Ultimele ture de somn devin mai scurte. Nu am calculat numarul total de ore pe care le doarme, dar nu cred ca depaseste 14, decat in zile foarte somnoroase.

Am cautat pe net solutii de a lungi si imbunatati somnul de noapte al bebeilor, dar fara sa gasesc solutii cu adevarat.

Concluzia mea a fost ca trebuie sa abordez situatia absolut relaxat. Sa ma setez mental sa ma relaxez la maxim in acele cateva ore pe care le pot dormi, sa imi pastrez orientarea mentala pozitiva, caci de multe ori anticipatia negativa si tematoare (gen: aualeu, o sa fiu varza maine!) este cea care ne creeaza starea de oboseala si nu faptul ca am dormit ceva mai putine ore. Pentru mine aceasta abordare intotdeauna a functionat si functioneaza si acum. Nu ma simt coplesita de oboseala, arareaori simt nevoia dupamasa cand el doarme, sa ma culc si eu, doar seara trag pe dreapta ceva mai repede decat de obicei (22 in genere, dar si 21:30 cateodata). Dar, recunosc, nu mi-ar arde seara de party sau iesit prin oras, nici daca as putea. Si nu, nu ma simt oropsita din cauza asta.

Fiecare anotimp cu fructele sale.

Mama se scrie cu M de la Multitasking

Aproape ca uitasem ce inseamna sa fii proaspata mama, dar Elias mi-a reamintit din plin. De fapt, mai mult, caci alaptarea exclusiva presupune si mai mult timp simbiotic mama-copil. In primul rand trebuie sa imi exersez capacitatile ambidextre si sa reusesc sa fac aproape orice cu o singura mana. Plus, uneori, copil atarnand in cealalta. Plus, uneori, copil mufat la san in cealalta. Devin experta in mancat cu o singura mana, pentru ca se intampla sa mancam in tandem, cand e pusa masa, apare si copilul cu cerinte de foame tipatoare. Bautul noaptea cu o mana din sticla de 2l a fost o mica problema la inceput, am mai dat pe mine si copil cateva dusuri, dar acum am tehnica superioara, ce sa mai ... Cu apa sunt ca si cainele lui Pavlov, imediat ce copilul incepe sa se adape la san, mi se face o sete crunta si trebuie sa reumplu rezervorul. Ah, si cea mai super experta devin la tastat si scris mailuri cu o singura mana. Caci treaba e treaba si nu se opreste nici chiar acum. Ia doar alte forme. Unele usor hazoase, pe alocuri.

Pentru usurarea activitatilor multitasking copilaresti ma folosesc si de un wrap tesut, pe care copilul il maraie in primele minute, dar apoi adoarme repede si ma lasa sa fac cate ceva. De exemplu spalat si intins haine, mers la mici cumparaturi si alte de-astea. Trebuie sa mai exersez putin la legaturi, caci le fac stangaci, inca. Nu e o treaba usoara cu carpele astea. Dar nici atat de grea, ca sa renunt, mai ales ca si-a dovedit clar utilitatea.

O alta smecherie pe care am deprins-o este schimbatul scutecelor noaptea. O mama trebuie sa dezvolte ochi de pisica, pentru a pastra copilul noaptea cat mai adormit, respectiv a nu deranja tatal de la somn, ca sa poata si el functiona a doua zi.

Orice activitate o fac de acum cu mare viteza - dusul, imbracatul, gatitul, curatenia (? putina, recunosc, caci nu ajunge prea sus in lista de prioritati) - si multa gandire strategica. Mama se mai scrie cu M si de la Managementul timpului, caci lipsa lui se simte acut in aceasta perioada.

Primele zile acasa

Proaspetii parinti sunt greu incercati in primele zile acasa. De unde la spital primeai ajutor si sfaturi mai multe decat ai fi avut nevoie, acasa te trezesti cu o fiinta atat de mica si fragila, pe care in sfarsit ai ragazul sa o studiezi din toate unghiurile. Dupa ce trece mirajul si ai umplut niste carduri de memorie cu poze, realizezi ca bebele nu mai este atat de linistit cum parea in spital, ca are voce si ca incepe sa para nemultumit din cauze neclare. Nu doar tu, si el trebuie sa se adapteze la noul mediu, ba chiar in mod mult mai radical decat tine. Daca vrei sa ai un start bun, este esential sa ramai calma. Starea mamei este usor citita si copiata de bebelus. Intelege si sa accepta bulversarea hormonala postpartum, incearca sa ii faci fata in mod pozitiv. Este normal sa te apuce plansul din orice, chiar si fara motiv. Daca tot trebuie sa plangi, plangi de fericire si scrie despre cat de fericita si recunoscatoare esti pentru experienta unica pe care o traiesti. Scrisul este o terapie foarte buna.

Ca sa reusesti a gestiona aceste prime zile, in care nu aveti inca o rutina, tu, bebe si tati (+ fratii daca sunt) inca nu ati interactionat suficient si aveti nevoie de acomodare cu noua formula, este bine sa fi citit dinainte cat mai multe din surse de calitate. Nu vei sti de la inceput sa ghicesti repede raspunsul la clasica intrebare - De ce plange copilul? - dar e bine sa ai deja o lista scurta de ipoteze. Sa ai raspunsuri si solutii te va ajuta sa nu intri in panica. Sau nu atat de repede ... Desigur, nu ti-a explicat nimeni de la inceput ca a trece prin toate ipotezele de pe lista poate dura ore in sir, iar apoi copilul sa adoarma fara ca tu sa fi inteles de ce a plans. E ok, in cateva zile te vei obisnuit cu faptul ca plange, ca deocamdata acesta este modul lui principal de comunicare.


La primul bebe am clacat prea repede la plansul bebelui la san, prost sfatuita fiind sa alaptez dupa program si intervale relativ fixe. Am tras concluzia gresita ca nu am lapte suficient si am suplimentat, compromitand astfel alaptarea complet. Nici la al doilea nu am fost mai desteapta. Abia cu Elias am reusit sa schimb lucrurile, in primul rand intelegand faptul ca nu totul trebui masurat, natura si corpul uman stiu sa regleze lucrurile perfect: nu trebuie ceas si intervale de alaptare, nu avem nevoie de cantar pentru proba suptului si nici de vreun biberon sa masuram cat lapte bea copilul. Da, avem zile mai maraite, ma trec ganduri - oare este lapte suficient? oare e ok fluxul? - dar lucrurile par sa se regleze de fiecare data din mers. Daca simt ca lucrurile devin apasatoare din vreun motiv - oboseala, somn prea putin, agasare de la atata stat in casa - imi pun muzica relaxanta sau citesc. Alaptatul poate fi imbinat in mod fericit cu cititul si cu muzica clasica, iar copilul nu poate decat sa beneficieze de un Mozart atat de timpuriu ;)

Cu baitele inca nu avem mare succes, Elias e un friguros si nu ii place senzatia de rece pe piele, si schimbatul il supara, insa incercam sa il acomodam cu aceste noi senzatii incetul cu incetul. Pe fiecare zi ce trece devine mai atent la mediul sau, chiar din primele zile am observat ca studiaza foarte atent hainele cu care sunt imbracata, camera in care se afla, recunoaste deja spatiile familiare, mobila, vocile celor din familie.

Prima saptamana - recuperarea

*Elias - prima zi acasa*

Am ramas tare in urma cu scrisul, initial mi-am propus sa scriu zilnic, apoi m-am resemnat ca e bine si saptamanal. Bebu imi lasa putin timp si intervale scurte, incat e greu sa ajung si la blog.


Sa nu o lungesc asadar. Timpul cu un nou-nascut trebuie exploatat minut cu minut.

Mi-am dorit o nastere naturala, nicio clipa nu m-am gandit ca va fi altlfel. Mi-am dorit sa fie fara dureri, hypno, rapida. Am primit un travaliu lung, dar bine tinut sub control si destul de zen. Din pacate nasterea naturala nu ne-a mai fost data, cum am povestit anterior. Dintre multele motive pentru care nu as fi optat pentru cezariana, daca ar fi fost sa pot alege, este refacerea corpului meu dupa operatie. Nici dupa epiziotomie (am patit-o la prima nastere, uncool, uncool ....) nu e o fericire ridicatul si asezatul, insa ridicatul din pat dupa cezariana este oribil. Prima zi am stat imobilizata in pat, mi-au adus bebele si l-am pus la san, insa nu m-am putut ocupa de el permanent. Am inceput sa am ceva dureri, insa distractia a urmat in ziua 2, cand a trebuit sa ma mobilizez din pat. The pure horror! Imi lua 10 minute sa ma pot ridica din pat si imi era groaza sa ma pun la loc. Noaptea abia reuseam sa dorm, era un calvar sa ma intorc de pe o parte pe alta, ma durea spatele, eram amortita. In plus, curgeau 10 ape pe mine, canicula in toi si aerul conditionat oprit, ca nu au voie bebeii sa stea in aer conditionat. Mi-am testat din nou toate limitele cu experienta asta, caci scopul meu principal era sa tin bebele cat mai mult piele pe piele, sa ma simta, sa fie confortat dupa experienta traumatica prin care si el a trecut, sa il pun cat mai mult la san.

Primii doi copii nu am reusit sa ii alaptez, asa ca am facut tot ce am stiut sa asigur un start bun de data asta. Nu e usor sa te ocupi de un bebe cand abia esti capabila sa faci 2 pasi fara sa iti vina sa zgarii peretii de durere. Dar in fiecare zi a fost putin mai bine.

In ziua a 4-a am ajuns in sfarsit acasa, dar cu atata agitatie, loc nou, persoane noi, am avut o dupamasa plangacioasa, prima experienta de acest fel cu Elias. Incet s-a linistit, s-a acomodat in noul spatiu, a studiat camera, a stat mult conectat cu mama si s-a reechilibrat. Abia acasa i-am facut prima baita si am realizat ca nu ii place, e un friguros si nu ii place senzatia de rece pe piele.

Fericirea mea maxima in aceasta saptamana este alaptatul. Este o victorie a mea ca mama, dovada ca nu eu am gresit cu ceilalti, ci informatiile ce le primisem erau eronate si m-au "ajutat" sa ratez. Alaptatul la intervale fixe e una din cele mai mari tampenii si una din cauzele pentru care atunci nu a mers. Dar mi-am invatat lectia si m-am documentat de data aceasta din altfel de surse, care m-au ajutat sa inteleg ce si unde gresisem. Au fost de un mare ajutor grupul "Alapteaza" de pe FB si cartea lui Jack Newman despre alaptare.

*** Pauza de la scris, bebe vrea papa ***

In ceea ce ma priveste pe mine, caruselul de hormoni de dupa nastere m-au luat putin prin surprindere. Am avut momente cand imi doream sa se topeasca lumea intreaga din jurul nostru si sa fiu doar eu si bebe, fara spatiu, fara timp. Am avut momente cand m-a coplesit constientizarea experientei prin care am trecut si am plans, eliberator. Nu de disperare, nu de tristete, ci linistitor, ca o expiratie prin care am lasat sa plece ceea ce a fost rau. Am inteles, am acceptat, am eliberat.