Somn, dulce somn

Parinteala inseamna fericire si emotie la superlativ. Dar iti si testeaza limitele cum nu ti-ai fi imaginat in anii lejer-egoisti ai tineretii tale libere - in cazul meu putinii ani, dat fiind ca am inceput cu mamicia de la nici 21 ani.

Probabil cele mai grele limite fortate in primele luni cu bebe sunt cele legate de lipsa somnului. In special daca ai un bebe cu alt fus orar :))) Spre norocul nostru, nu am fost in aceasta situatie, insa programul de somn clar este dificil in primele luni, mai cu seama de data aceasta, pentru ca alaptez. Copiii alimentati artificial au de obicei noaptea cicluri de somn mai lungi, insa laptele matern se digera mai usor, deci bebele se trezeste mai des de foame. In primele 6 saptamani nu doarme mai mult de 3-4 ore intr-un ciclu de somn noaptea. Ca numar de ore variaza in mod normal undeva intre 14 si 18 in 24 ore.

Elias peste zi doarme de mai multe ori, dar scurt.  Arareori trage un somn mai sanatos de 1-2 ore, in genere somnicuri de pisicuta de cate jumate de ora. Seara adoarme pe la 19-20 si are primul ciclu de somn de ca. 4 ore, apoi unul de ca. 3 ore. Ultimele ture de somn devin mai scurte. Nu am calculat numarul total de ore pe care le doarme, dar nu cred ca depaseste 14, decat in zile foarte somnoroase.

Am cautat pe net solutii de a lungi si imbunatati somnul de noapte al bebeilor, dar fara sa gasesc solutii cu adevarat.

Concluzia mea a fost ca trebuie sa abordez situatia absolut relaxat. Sa ma setez mental sa ma relaxez la maxim in acele cateva ore pe care le pot dormi, sa imi pastrez orientarea mentala pozitiva, caci de multe ori anticipatia negativa si tematoare (gen: aualeu, o sa fiu varza maine!) este cea care ne creeaza starea de oboseala si nu faptul ca am dormit ceva mai putine ore. Pentru mine aceasta abordare intotdeauna a functionat si functioneaza si acum. Nu ma simt coplesita de oboseala, arareaori simt nevoia dupamasa cand el doarme, sa ma culc si eu, doar seara trag pe dreapta ceva mai repede decat de obicei (22 in genere, dar si 21:30 cateodata). Dar, recunosc, nu mi-ar arde seara de party sau iesit prin oras, nici daca as putea. Si nu, nu ma simt oropsita din cauza asta.

Fiecare anotimp cu fructele sale.

Prima saptamana - recuperarea

*Elias - prima zi acasa*

Am ramas tare in urma cu scrisul, initial mi-am propus sa scriu zilnic, apoi m-am resemnat ca e bine si saptamanal. Bebu imi lasa putin timp si intervale scurte, incat e greu sa ajung si la blog.


Sa nu o lungesc asadar. Timpul cu un nou-nascut trebuie exploatat minut cu minut.

Mi-am dorit o nastere naturala, nicio clipa nu m-am gandit ca va fi altlfel. Mi-am dorit sa fie fara dureri, hypno, rapida. Am primit un travaliu lung, dar bine tinut sub control si destul de zen. Din pacate nasterea naturala nu ne-a mai fost data, cum am povestit anterior. Dintre multele motive pentru care nu as fi optat pentru cezariana, daca ar fi fost sa pot alege, este refacerea corpului meu dupa operatie. Nici dupa epiziotomie (am patit-o la prima nastere, uncool, uncool ....) nu e o fericire ridicatul si asezatul, insa ridicatul din pat dupa cezariana este oribil. Prima zi am stat imobilizata in pat, mi-au adus bebele si l-am pus la san, insa nu m-am putut ocupa de el permanent. Am inceput sa am ceva dureri, insa distractia a urmat in ziua 2, cand a trebuit sa ma mobilizez din pat. The pure horror! Imi lua 10 minute sa ma pot ridica din pat si imi era groaza sa ma pun la loc. Noaptea abia reuseam sa dorm, era un calvar sa ma intorc de pe o parte pe alta, ma durea spatele, eram amortita. In plus, curgeau 10 ape pe mine, canicula in toi si aerul conditionat oprit, ca nu au voie bebeii sa stea in aer conditionat. Mi-am testat din nou toate limitele cu experienta asta, caci scopul meu principal era sa tin bebele cat mai mult piele pe piele, sa ma simta, sa fie confortat dupa experienta traumatica prin care si el a trecut, sa il pun cat mai mult la san.

Primii doi copii nu am reusit sa ii alaptez, asa ca am facut tot ce am stiut sa asigur un start bun de data asta. Nu e usor sa te ocupi de un bebe cand abia esti capabila sa faci 2 pasi fara sa iti vina sa zgarii peretii de durere. Dar in fiecare zi a fost putin mai bine.

In ziua a 4-a am ajuns in sfarsit acasa, dar cu atata agitatie, loc nou, persoane noi, am avut o dupamasa plangacioasa, prima experienta de acest fel cu Elias. Incet s-a linistit, s-a acomodat in noul spatiu, a studiat camera, a stat mult conectat cu mama si s-a reechilibrat. Abia acasa i-am facut prima baita si am realizat ca nu ii place, e un friguros si nu ii place senzatia de rece pe piele.

Fericirea mea maxima in aceasta saptamana este alaptatul. Este o victorie a mea ca mama, dovada ca nu eu am gresit cu ceilalti, ci informatiile ce le primisem erau eronate si m-au "ajutat" sa ratez. Alaptatul la intervale fixe e una din cele mai mari tampenii si una din cauzele pentru care atunci nu a mers. Dar mi-am invatat lectia si m-am documentat de data aceasta din altfel de surse, care m-au ajutat sa inteleg ce si unde gresisem. Au fost de un mare ajutor grupul "Alapteaza" de pe FB si cartea lui Jack Newman despre alaptare.

*** Pauza de la scris, bebe vrea papa ***

In ceea ce ma priveste pe mine, caruselul de hormoni de dupa nastere m-au luat putin prin surprindere. Am avut momente cand imi doream sa se topeasca lumea intreaga din jurul nostru si sa fiu doar eu si bebe, fara spatiu, fara timp. Am avut momente cand m-a coplesit constientizarea experientei prin care am trecut si am plans, eliberator. Nu de disperare, nu de tristete, ci linistitor, ca o expiratie prin care am lasat sa plece ceea ce a fost rau. Am inteles, am acceptat, am eliberat.