In aceasta noua maternitate sentimentul de culpa imi sta ca un ghimpe in talpa. Desi sunt persoana care ia lucrurile relaxat, cu multa incredere in ce pot si reusesc sa fac. Acum sunt coplesita, un sentiment difuz, care doar uneori iese la suprafata constientei, dar il simt acolo, ca Loch Ness ascuns sub apele reci si adanci.
Parentingul asta modern si toate teoriile lui uneori parca sunt prea mult. Am senzatia ca pentru a fi o mama valabila in ziua de azi TREBUIE sa: alaptezi exclusiv, fiind total zen daca bebele are zile in care vrea sa stea la san non-stop, daca are pusee de crestere (de care pana recent nici macar nu stiam ca exista) si se cearta cu tzitzi, sa stau relax, ca trece si asta curand, sa dorm cu bebele in pat, ca asa faceau si suratele mele din vremuri arhaice si asa este bine si sanatos, copilul doarme mai bine, daca ma simte aproape si il feresc de sindromul mortii subite a sugarului, sa nu il las vreodata sa planga, ca se frustreaza si va creste dezechilibrat emotional, daca plange prea mult sa ma intreb cu ce am gresit, caci copiii crescuti cu blandete nu plang (cel putin asa zice teoria si asa pare sa fie la celelalte mamici cu bebei crescuti bland), trebuie sa tin bebele cat mai mult in contact cu mine, sa il port in wrap sau alt sistem din asta cangurigen, caci asa faceau si suratele mele arhaice, asa este natural si bine pentru copii si bebelusii purtati sunt fericiti (asa pare sa fie la mamicile cu bebelusi purtati), sa nu folosesc scutece de unica folosinta, caci textilele sunt ecologice si mai sanatoase pentru fundulet, chiar daca trebuie schimbat copilul mai des si se enerveaza ca e ud, sa nu folosesc servetele umede, ca au o gramada de chimicale, care pot irita pielea bebelusului, sa nu folosesc suzeta, ca interfereaza cu suptul si creeaza obiceiuri proaste, plus e nenaturala si Doamne-fereste, e aiurea sa roada bebele plastic, sa nu ii iau jucarii, ca ii umplu creierul cu inputuri prea multe, colorate, eronate, il bombardez cu stimuli care de fapt nu il dezvolta, sa il las sa se intarce singur si sa curat bucataria de x ori pe zi dupa el, caci o sa imi multumesc mai tarziu cand copilul va manca singur la 2 ani, sa fac attachement parenting si natural parenting si nu-mai-stiu-care parenting, si - sigur am mai uitat ceva ce trebuia neaparat sa fac ...
Ati ametit deja? Si eu, cam tare. Simt ca nu sunt conforma, ca celelalte mamici fac totul instictiv mai bine decat mine, parca la ele vine totul natural, copiii lor nu plang, sunt fericiti si linistiti. Bine, si al meu in genere, dar are orele lui de maraiala, are si ore de plans - aparent de durere, dar uneori e atat de greu sa ghicesti de ii lipseste unui bebelus asa de mic. Si atunci ma scobesc de toate neputintele si imi gasesc atatea lipsuri, ca mama ...
Da, rational sunt constienta ca aberez, dar Loch Ness din cand in cand mijeste un cap din adancurile lui si imi face cu ochiul, ca sa nu uit ca e acolo.
