Cum facem diferenta intre nevoile copiilor si dorintele lor? Ce le este cu adevarat necesar si benefic si cand trecem pragul spre moft si rasfat? Este clar ca de la o anumita varsta dorintele sunt alimentate de mediu si nu toate sunt benefice pentru copil. Limitele devin necesare. Dar cum le putem seta in mod bland, fara a le taia aripile? Sunt sigura ca toti parintii se confrunta cu aceste intrebari. Din pacate insa, observ in jur mult prea multe exemple negative, in care parintii raspund acestor provocari in mod agresiv, fara rabdare, distrugand independenta, creativitatea, ba chiar stima de sine a copiilor. Sa nu ne mintim, efectele atitudinii noastre sunt resimtite pe termen lung, daca nu chiar pentru toata viata.
Frustrarile trebuie exprimate
De cate ori pe zi ne simtim noi, adultii, frustrati? Traficul, vremea, serviciul, vreun client, calculatorul care face probleme, acasa mai ardem o mancare, spargem o cana. Pe paracursul unei zile, neindoielnic adunam o lista intreaga de situatii frustrante. De ce ne imaginam ca nu este la fel si pentru copiii nostri? Deosebirea este ca noi am invatat sa descarcam verbal aceste tensiuni, insa copilasii sub 3 ani inca nu detin inca aceasta capacitate. Ei isi exprima tensiunea interna tipand, trantind obiecte sau trantindu-se pe jos, lovind in noi sau in diverse alte modalitati, in functie de personalitatea lor si temperamentul innascut. In timp ce un copil este vesel mai mereu si denumit ca fiind "cuminte", altul poate da mari batai de cap adultilor printr-un temperament mai vulcanic. Putem intalni comportamente in toata gama, chiar in aceeasi familie.
Sa opresti in permanenta exprimarea frustraii unui copil este nu doar eronat, dar si periculos pentru sanatatea sa psiho-emotionala. Cunoasteti cu toti acel "baietii nu plang", nu-i asa? Copilul va invata doar ca exprimarea emotiilor este gresita, ca adultii nu il inteleg si singura lui solutie este sa se inchida in sine. Este aceasta ceea ce ne dorim pentru copiii nostri? Sa devina adulti care nu sunt in clar cu propriile emotii, care nu pot gestiona propriile raspunsuri emotionale la diversele situatii de viata?
Sa exprimam frustrari nu inseamna sa facem rau altora
Cand copilul nu vrea sa manance, nu vrea sa se imbrace, tipa fara motiv, se tranteste etc. comportamentul acesta nu este unul indreptat impotriva parintelui. Este expresia unei frustrari. Ceea ce parintele poate sa faca este sa intelega cauza acesteia si sa manifeste empatie. Poate ca este prea obosit pentru a mai merge cu parintii la cumparaturi? Este explicabil atunci, daca face o scena in mijlocul magazinului. Poate este gelos pe fratele sau si se manifesta prin agresiune impotriva mamei. Poate il frustreaza sa stranga jucariile sau simplul fapt ca noi impunem vointa noastra, iar el inca nu a inteles cu adevarat ceea ce le cerem.
Este important cand le cerem ceva copiilor, sa le explicam cat mai clar de ce este nevoie ca ei sa faca acel lucru: trebuie sa ne spalam pe maini pentru a fi sanatosi, trebuie sa strangem jucariile, altfel ne vom impiedica de ele si vom cadea etc.
Regula de baza: permitem exprimarea emotiilor negative, dar NU permitem sa faca rau altcuiva sau sa produca stricaciuni, si in niciu caz NU permitem sa se puna in pericol
Acestea sunt limite ce trebuie clar setate si intotdeauna respectate. Un adult poate si trebuie sa gaseasca metode blande de a opri o actiune care raneste sau distruge. Aici nu exista comporomisuri. Manifestam empatie pentru frustrarea sa, ii vorbim calm, insa il indepartam sau indepartam obiectul care ar putea fi distrus. Tipa? Da, este posibil sa tipe, insa nu este o solutie sa anulam regula. Pentru ca el sa invete ce inseamna regulile si respectarea lor, prima conditie este ca parintele sa fie consecvent in a le impune.
A nu primi ce dorim este o lectie importanta
Mecanismele de autoreglare ale copiilor sunt inca imature, a face fata frustrarii de a inabusi o dorinta de moment este o lectie uneori grea, dar importanta. Astfel copilul va invata sa nu cedeze impulsurilor de moment, de a se detasa de propria stare negativa si de a o analiza rational: este ceea ce vreau acum, ceea ce am cu adevarat nevoie? Este acest lucru bun pentru mine? Aceasta rationalizare a frustrarii trebuie invatata impreuna cu parintele, ca mai apoi sa o poata utiliza cu succes in diferite situatii de viata.
Ghidul parintelui sa fie binele copilului, nu impunerea vointei proprii
Parintii au tendinta uneori de a isi impune propriile optiuni, persuadand mai mult sau mai putin bland copiii in a accepta varianta lor. Copilul nu va avea prea multe de castigat in aceste situatii, chiar daca parintele se va "bucura" de obedienta, "cumintenia" copilului. In fapt, el va concluziona ca alegerile lui nu sunt de luat in seama sau va avea tendinta de a renunta la a lua decizii in mod autonom. Atentie, asadar! Cand persuadati copiii sa renunte la ceea ce isi doresc, pentru ca nu vi se pare potrivit (de ex. joaca in noroi, imbracat altfel decat parintele considera potrivit, scoaterea caciulitei desi parintelui i se pare prea frig), intrebati-va daca actionati cu adevarat PENTRU copil sau doriti sa impuneti propria vointa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu