Da-mi ce am nevoie, nu ceea ce imi doresc!

Da-mi ce am nevoie, nu ceea ce imi doresc!

Cum facem diferenta intre nevoile copiilor si dorintele lor? Ce le este cu adevarat necesar si benefic si cand trecem pragul spre moft si rasfat? Este clar ca de la o anumita varsta dorintele sunt alimentate de mediu si nu toate sunt benefice pentru copil. Limitele devin necesare. Dar cum le putem seta in mod bland, fara a le taia aripile? Sunt sigura ca toti parintii se confrunta cu aceste intrebari. Din pacate insa, observ in jur mult prea multe exemple negative, in care parintii raspund acestor provocari in mod agresiv, fara rabdare, distrugand independenta, creativitatea, ba chiar stima de sine a copiilor. Sa nu ne mintim, efectele atitudinii noastre sunt resimtite pe termen lung, daca nu chiar pentru toata viata.

Frustrarile trebuie exprimate

De cate ori pe zi ne simtim noi, adultii, frustrati? Traficul, vremea, serviciul, vreun client, calculatorul care face probleme, acasa mai ardem o mancare, spargem o cana. Pe paracursul unei zile, neindoielnic adunam o lista intreaga de situatii frustrante. De ce ne imaginam ca nu este la fel si pentru copiii nostri? Deosebirea este ca noi am invatat sa descarcam verbal aceste tensiuni, insa copilasii sub 3 ani inca nu detin inca aceasta capacitate. Ei isi exprima tensiunea interna tipand, trantind obiecte sau trantindu-se pe jos, lovind in noi sau in diverse alte modalitati, in functie de personalitatea lor si temperamentul innascut. In timp ce un copil este vesel mai mereu si denumit ca fiind "cuminte", altul poate da mari batai de cap adultilor printr-un temperament mai vulcanic. Putem intalni comportamente in toata gama, chiar in aceeasi familie.

Sa opresti in permanenta exprimarea frustraii unui copil este nu doar eronat, dar si periculos pentru sanatatea sa psiho-emotionala. Cunoasteti cu toti acel "baietii nu plang", nu-i asa? Copilul va invata doar ca exprimarea emotiilor este gresita, ca adultii nu il inteleg si singura lui solutie este sa se inchida in sine. Este aceasta ceea ce ne dorim pentru copiii nostri? Sa devina adulti care nu sunt in clar cu propriile emotii, care nu pot gestiona propriile raspunsuri emotionale la diversele situatii de viata?

Sa exprimam frustrari nu inseamna sa facem rau altora

Cand copilul nu vrea sa manance, nu vrea sa se imbrace, tipa fara motiv, se tranteste etc. comportamentul acesta nu este unul indreptat impotriva parintelui. Este expresia unei frustrari. Ceea ce parintele poate sa faca este sa intelega cauza acesteia si sa manifeste empatie. Poate ca este prea obosit pentru a mai merge cu parintii la cumparaturi? Este explicabil atunci, daca face o scena in mijlocul magazinului. Poate este gelos pe fratele sau si se manifesta prin agresiune impotriva mamei. Poate il frustreaza sa stranga jucariile sau simplul fapt ca noi impunem vointa noastra, iar el inca nu a inteles cu adevarat ceea ce le cerem.

Este important cand le cerem ceva copiilor, sa le explicam cat mai clar de ce este nevoie ca ei sa faca acel lucru: trebuie sa ne spalam pe maini pentru a fi sanatosi, trebuie sa strangem jucariile, altfel ne vom impiedica de ele si vom cadea etc.

Regula de baza: permitem exprimarea emotiilor negative, dar NU permitem sa faca rau altcuiva sau sa produca stricaciuni, si in niciu caz NU permitem sa se puna in pericol

Acestea sunt limite ce trebuie clar setate si intotdeauna respectate. Un adult poate si trebuie sa gaseasca metode blande de a opri o actiune care raneste sau distruge. Aici nu exista comporomisuri. Manifestam empatie pentru frustrarea sa, ii vorbim calm, insa il indepartam sau indepartam obiectul care ar putea fi distrus. Tipa? Da, este posibil sa tipe, insa nu este o solutie sa anulam regula. Pentru ca el sa invete ce inseamna regulile si respectarea lor, prima conditie este ca parintele sa fie consecvent in a le impune.

A nu primi ce dorim este o lectie importanta

Mecanismele de autoreglare ale copiilor sunt inca imature, a face fata frustrarii de a inabusi o dorinta de moment este o lectie uneori grea, dar importanta. Astfel copilul va invata sa nu cedeze impulsurilor de moment, de a se detasa de propria stare negativa si de a o analiza rational: este ceea ce vreau acum, ceea ce am cu adevarat nevoie? Este acest lucru bun pentru mine? Aceasta rationalizare a frustrarii trebuie invatata impreuna cu parintele, ca mai apoi sa o poata utiliza cu succes in diferite situatii de viata.

Ghidul parintelui sa fie binele copilului, nu impunerea vointei proprii

Parintii au tendinta uneori de a isi impune propriile optiuni, persuadand mai mult sau mai putin bland copiii in a accepta varianta lor. Copilul nu va avea prea multe de castigat in aceste situatii, chiar daca parintele se va "bucura" de obedienta, "cumintenia" copilului. In fapt, el va concluziona ca alegerile lui nu sunt de luat in seama sau va avea tendinta de a renunta la a lua decizii in mod autonom. Atentie, asadar! Cand persuadati copiii sa renunte la ceea ce isi doresc, pentru ca nu vi se pare potrivit (de ex. joaca in noroi, imbracat altfel decat parintele considera potrivit, scoaterea caciulitei desi parintelui i se pare prea frig), intrebati-va daca actionati cu adevarat PENTRU copil sau doriti sa impuneti propria vointa.

9 in, 9 out

Cât de repede au zburat și aceste 9 luni, de când te-am văzut pentru prima oară!

Recunosc, când am aflat că ai apărut în viața noastră, m-am panicat. Credeam că doi copii îmi sunt de ajuns, că am terminat cu bebelușeala de atât de multă vreme, că nu vreau să o iau de la capăt, că nu știu cum mă voi organiza cu toate. Am plâns. Trebuia să plâng de fericire. Aș fi plâns de fericire, dacă mi-aș fi dat seama atunci cât ești de minunat, și cât de mult te vom iubi cu toții.

Fiecare dintre noi descoperă lucruri fantastice de când ești tu. Eu am învățat să mă deschid complet pentru tine, experimentez laturi ale maternității pe care nu am reușit să le integrez până acum. La fel și tatăl tău, descoperă din nou ce înseamnă blândețea unui tată de bebeluș. Frații tăi sunt niște iubăreți simpatici, văd în ochișorii tăi cât îi adori. Sora ta e fascinată de tine și învață cum e să fii mamă. Sunt sigură că va fi fantastică cu proprii copii, căci o văd cât de iubitoare este cu tine. Iar fratele tău îți este și va fi mereu un model. A fost circumspect la început, căci nu prea știa ce să facă cu ființa asta mică si necomunicativă, dar felul cum îi râzi din toată inima, în momentul în care intră pe ușă, l-a cucerit și pe el pentru totdeauna.

Țușkule drag, în fiecare zi cu voi este sărbătoare! Bine ai venit în micul nostru grup. Te iubim mult!

Jucăriile din lemn

În alegerea jucăriilor potrivite vârstei de 6 luni - 1 an și chiar mai mult, ne-am orientat preponderent spre jucării din lemn din mai multe motive:

• este un material natural, ecologic
• este 100% reciclabil, refolosibil
• are o durata de viață foarte lungă, poate distra multe generații de copii
• jucăriile din lemn sunt simple și stimulează fantezia și creativitatea copilului
• sunt non-toxice
• sunt sigure, nu au colțuri ascuțite, în genere nu au bucăți care să se poată înghiți
• sunt ușor de curățat

Prețul lor, cumpărate ca noi, este destul de pipărat, comparativ cu cele mai uzuale, din plastic, care se găsesc pe orice tarabă, dar merită investiția. Noi am cumpărat un premergător nou de la Loredana și Iani Udvari, pe care îl iubim tare.

Iată și ce utilizare le-au găsit copiii, a fos mare distracție:

În afară de acesta, am achiziționat de la alte mămici diverse jocuri minunate, iar unele piese le mai aveam de la ceilalți copii. O tranșă de jucărele de lemn am găsit duminică in piața Flavia din Timișoara.

Deocamdată Elias le studiază în special prin lins și ronțăit, aruncat dintr-o parte în alta -  arunca, ridică, iar aruncă obiectul mai departe, merge după el, îl ridică, și tot așa mai departe.  În fiecare zi ne ocupăm să îi arătăm diverse utilizări ale lor, numim forme și culori, dimensiuni prin comparație, mare-mic.

L-am suprins ieri pentru prima dată așezând o piesă peste alta. Pentru cineva neimplicat în creșterea unui copil, cu siguranță pare o banalitate și de neînțeles de ce ne bucurăm pentru un lucru atât de puțin semnificativ, însă unui părinte i se pare fascinant dezvoltarea unei micuțe ființe, schimbările de la o zi la alta și procesul de învățare prin care ghidăm copilașul.

Îmi regăsesc bucăți din propria copilărie alături de copiii mei, și ceea ce este cel mai important: exorcizez ceea ce a lipsit sau a fost dureros la mine, sperând să îi cresc pe ei frumos, echilibrat, să fie oameni întregi care să își descopere calea. Joaca ne deschide mintea și sufletul și ne ajută să imaginăm lumi fantastice pe care, cândva, poate le vom aduce, sub o formă, și în realitate.