Nasterea lui Elias

In 14 iulie am inceput sa simt contractii destul de intepatoare, dar foarte rare, pe la ora 22. Am decis sa nu alarmez pe nimeni, pe la 23 m-am pus in pat cu playlistul de nastere in urechi. Contractiile nu s-au oprit, mi-am facut ultimele pregatiri pentru spital. Constat ca apa calda e foooarte faina si relaxanta, dar nu doresc sa atenuez contractiile, asa ca ies din ape ca Venus si ma intind. Cronometrez in continuare, la un moment dat pare sa se accelereze treaba, vin contractii la 10 minute, 8. Ii spun lui Calin ca s-ar putea sa pornim imediat. Dar totusi, inainte, hai sa ne odihnim un pic. In pat contractiile sunt foarte puternice, dar rare. Ajungem la 20-30 minute interval, uneori mai des, 12 minute. Trec orele. Unele sunt puternice de ma cocoseaza, imi pierd focusul, nu reusesc sa ma relaxez. Altele reusesc sa le controlez si sunt chiar ok, line, frumoase. Se schimba lumina afara, e ora albastra, se face dimineata. Calin a reusit sa doarma iepureste toata noaptea, ma gandesc ca e mai bine ca am trecut noaptea, mai multe sanse sa ajunga medicul la spital la timp. Termin de aruncat ultimele chestii in bagaj. Ma mir ca totusi un travaliu atat de lung ... Ma asteptam sa fie cel mai scurt, dar e clar ca va fi cel mai lung dintre cele 3 nasteri. O trezesc pe Mimi, sare din pat, emotionata, mergem toti jos mai povestim, bem un ceai. Statul in fund rareste contractiile, iar ajungem la 30 minute si peste. Astept ... poate dispar. Nu dispar, dar sunt rare. Straniu. Sun la medic pe la 10, ne vedem la 12 la cabinet sa vedem ce se intampla. Contractiile incep sa se reia usor-usor, dar sunt in continuare la intervale maricele, chiar daca devin destul de aspre. La 12 ne prezentam la cabinet, dilatatie 4 cm, doctorul ne trimite la spital. Internare, pregatirile de rigoare, contractiile continua, se indesesc. Nu mai pot vorbi pe contractii, semn ca treaba e serioasa. Apare doctorul, urc pe scaunul de care imi era mie oroare, se constata 8 cm dilatatie, membranele coborate. Doctorul rupe membranele - din acel moment totul se schimba radical. Constata ca este transversal pozitionat copilul, iar cordonul prolabeaza. Ii scad bebelusului bataile inimii la 50. Toata lumea se agita, se pregateste sala de operatii, medicul impinge manual copilul inapoi pentru a elibera cordonul. Ma gandesc la Calin, la cat de speriat trebuie sa fie, caci nu are timp nimeni de explicatii. In cateva minute suntem in sala de operatii. Inainte sa adorm ma gandesc la Calin si sper ca ma voi trezi si nu se termina asa. Parca sunt pusa la pastrare intr-o cutie opaca si apoi scoasa ca iepurele din joben. Sunt trezita, Elias e bine. Sunt dusa in salon, Calin e langa mine. Viata se reia. Inca sunt buimaca, pare totul un vis, dar sunt fericita, il aduce pe Elias si ma indragostesc pe loc de acest ghemotoc minunat. As vrea sa blochez acest moment intr-o capsula atemporala, unde sa putem exista doar noi si dragostea noastra.

Odiseea - intoarcerea in Ithaca

Doar zile mai sunt pana cand il vom vedea pe Elias. Al treilea copilas, chiar si acum imi vine greu sa cred ca port o burta maaare si rotunda. Ma bucur de aceste ultime zile, au ceva special, un fel special de bucurie "pre-partum", o liniste aparte. Totul e pregatit, totul e asezat, a ramas doar asteptarea.

La inceputul sarcinii am trecut prin valuri de frici, credeam ca existenta noastra va fi scoasa din coerenta si echilibrul obisnuit. Si a fost, dar fractalul vietii noastre de familie a gasit pana acum modele tot mai frumoase de a se reaseza, de a se recrea, de a creste. Am rezolvat frustrari prin care am trecut la prima sarcina, cand fiind foarte tanara, privirile piezise ale tuturor m-au apasat si s-au transformat in rusine. Eram in anul 2 de facultate, sesiunea in luna a 8-a nu a fost tocmai o veselie. Am amintiri amarui de atunci, dar acum ma uit la Eva si sunt atat de mandra de ea, de noi.

Am invatat ca si la 35 ani, corpul meu poate gestiona cu brio transformari chiar atat de importante cum este sarcina. Am fost mai in forma, mai activa in sarcina aceasta decat in primele si am luat cele mai putine kilograme. Nu am avut greutati, in orice caz nimic demn de mentionat. Chiar si acum, la 39 saptamani, inca mai pot merge la birou, cumparaturi, la festivalul de Jazz, sa fac yoga (rutine speciale ptr. gravide, nu chiar orice), daca nu m-ar incomoda dimensiunea burtii, aproape as putea sa uit ca sunt insarcinata.

Nu vreau sa vorbesc anticipator despre etapa nasterii. Gandurile mele despre ea sunt continute in mintea si inima mea, ma focusez sa realizez ceea mi-am propus. Nu simt nevoia sa merg catre exterior cu aceasta proiectie, imi doresc ca totul sa convearga inspre tel, firesc.