Elias - 2 luni

Cand e vesel, aduce fericirea tuturor din jurul lui. Cere si ofera pupici pe obrajori :*

Poate fi si serios. Cred ca stie toate secretele Universului. Incerc sa il conving sa ni le spuna.

Ce am aflat cu siguranta, este ca vorbeste cu delfini.

Stim deja despre el ca ii place caldurica, foenul, leganatul in hamac, culoarea albastru si rosu, copacii, lumina si umbrele. Credem ca este un pofticios, caci se uita fascinat la noi cand mancam.

Abia asteptam sa descoperim noi lucruri despre Elias. Ne bucuram ca le cititi si voi.

8 saptamani

Iata ca la 8 saptamani Elias are o jucarie preferata: delfinul din imagine. Este capabil sa stea cu zecile de minute sa ii gangureasca, ceea ce este o mare realizare pentru varsta lui.

8 saptamani este o varsta dificila pentru un bebelus, capacitatile sale perceptive se maresc brusc, incepe sa recunoasca patternurile lumii inconjuratoare. Lumea este mare dintr-o data si il suprasolicita, astfel ca nu e neobisnuit sa planga mult, sa doarma putin si sa vrea multa atentie.

Achizitiile lui Elias la aceasta varsta: gangureste la persoanele familiare si la jucarii, are preferinte clare la jucarii, este foarte atent la unele sunete si la melodii de copii, mai ales daca le canta si mami. In mod special l-a fascinat Ihr Kinderlein kommet. Da stiu, inca nu e Craciun si nici macar advent, dar cum se zice, früh übet, wer mal ein Meister werden will (exerseaza devreme cel care vrea sa devina maestru). Mai nou este fascinat de propriile manute pe care le mananca cu mare pasiune. Ii place mult sa converseze cu noi si fata i se lumineaza in zambet la vorbele noastre dulci. Uneori ne urmareste prin camera cu interes, mai ales daca ii povestim despre ce facem.

Deformatiile mele de sociolog nu mi-au dat pace pana nu mi-am instalat pe mobil un tracker, astfel ca urmaresc patternurile lui de mancat, somn si alte cele. In medie doarme 13-14 ore pe zi, dintre care ca. 10 ore pe noapte cu 2 treziri pentru alaptare. Restul de ore sunt impartite in ca. 5 somnicuri peste zi, care variaza intre 20 minute si 2 ore, mai des mai scurte de 45-60 minute. De mancat in medie de 11 ori, adesea chiar din ora in ora. Trebuie sa recunosc ca abia astept sa se mai rareasca, chiar daca imi face placere simbioza cu el. Uneori e obositor sa faci totul pe fuga, caci nu apuc sa fac mare lucru in afara de grija pentru bebel, mai ales ultima saptamana, in acest puseu de crestere destul de dificil, cu zile teribil de maraite. Azi are o zi mai somnoroasa, asa ca am avut putin timp sa consemnez datele semnificative ale ultimelor zile.

Cei mari sunt la atelierul Earth & Code din cadrul festivalului Plai, unde cu drag m-as fi dus si eu, de eram copil, caci imi placea teribil de mult sa ma joc cu pamant pe atunci. Una din distractiile favorite era cand ma mocirleam cu picioarele in santurile pline cu apa dintre rasadurile de rosii, cu toate ca apa era atat de rece, incat ma dureau picioarele. Pacat de vremea ploioasa si rece care cred ca le-a cam taiat elanul copiilor.

Mindful parenting

As fi vrut ca titlul sa fie in limba romana, dar nu gasesc un concept care sa inglobeze perfect ideea de mindfulness. A fi prezent in mintea ta este - poate - expresia cea mai apropiata. E un concept foarte vehiculat in ultima vreme si poate pierde interes tocmai prin faptul ca a ajuns prea mainstream. Dar nu tot ce este mainstream este si eronat.

Pornesc mica mea analiza de la ceea ce NU este mindfulness:

Idealizarea trecutului

Multa lume, inclusiv eu, are tendinta de a idealiza trecutul - ca perioada anume in timp sau imemorial - ca fiind superior prezentului. In trecutul nepoluat de hiper-rational si ulta-tehnologic, mamele nasteau natural, maternitatea decurgea firesc, totul se derula in perfect acord cu ritmurile cosmice.

Pai nu chiar.

Cea mai apropiata de actuala noastra cultura occidentala este antichitatea greco-romana. Iar in acea perioada de timp maternitatea era departe de a fi ceva ideal si seren. Speranta de viata a femeilor era de ca. 35 ani, mortalitatea in anii fertili era enorma, iar raportul intre femei si barbati era 1:3, cu toate ca barbatii mureau la greu in razboaie. Femeile erau sub tutela unui barbat, la fel si copiii ei, ele se casatoreau in cazul grecilor la max. 14 ani cu barbati de ca. 30, ramaneau devreme vaduve si se recasatoareau, insa copii lor ramaneau in familia barbatului. Divortul si repudierea unei sotii erau frecvente, in aceste cazuri - la fel - copiii ramaneau sub tutela sotului. Toate acestea nu au stimulat prea bine atasamentul mama-copil, din contra. Alaptau copiii pana la varsta de 4 sau mai multi ani? Pai da, nici nu prea aveau incotro, era cam singura modalitate pentru unele femei de a asigura copilului hrana necesara, in plus, femeile primeau o ratie de hrana mult mai mica decat cea a barbatului, ratie care crestea daca alaptau un prunc. Atentie, prunc de gen masculin! De altfel, femeile instarite alte antichitatii plasau copiii si alaptatul lor in grija unor bone (wetnurse).

In orice directie a axei temporale investigam in continuare maternitatea, vom gasi date despre mortalitate materna si infantila ridicata, infanticid si nenumarate alte orori.

Elementele de serenitate ale maternitatii de atunci - ca si acum - sunt tocmai cele unde ne intalnim cu conceptul de mindfulness, acolo unde prezenta alaturi de copil, acest unic si miraculos halou mama-bebelus se rupe de contextul social si istoric si exista doar pentru sine. Nu cred ca trebuie sa cautam in trecut frumosul si naturalul pierdut al maternitatii, ci in noi.

Proiectarea in viitor

La celalat pol se afla excesiva proiectare in viitor a maternitatii. Aici regasim o atentie mare pentru "dezvoltarea" copilului, acea tendinda a mamei de a sacrifica orice pentru "viitorul copilului". Doar ca cel sacrificat este adesea tocmai prezentul, singura noastra certitudine. Ne luam atentia de pe nevoile prezente ale copilului nostru, anticipand eventuale nevoi viitoare, pentru ca le acordam o importanta mai mare. Viitorul pare sa straluceasca la orizont, pe cand prezentul ni se arata adesea marunt si meschin.

Privind constant in zare, s-ar putea sa ne impiedicam de piatra de pe drum. Nu neg, ma fura si pe mine peisajul, deja visez pentru micut urmatoarele luni, diversificarea, ziua cand va vorbi, cand va umbla, cand se va juca in parc cu copiii, cand va merge la gradi, scoala (Ramona Capriceanu, ti-am zis ca deja l-am programat pentru clasa ta :))))) etc. etc. etc., visez la fel pentru cei mari urmatoarele etape fascinante din viata lor. Nu zic ca ar fi gresit sa planifici, ca nu e cazul sa plutim prin lumea asta nepregatiti si neinformati, dar totusi, ancorarea in prezent trebuie sa fie cat mai solida pentru a avea o relatie echilibrata cu copilul, dar si cu noi insine.

Prezenta in aici si acum, mindfulness

Existam cu adevarat doar in prezentul continuu. Mindfulness mai inseamna si a ne observa detasat, fara a ne judeca. A ne accepta, a imbratisa momentul. In parenting aceasta detasare si acceptare ne aduce multe beneficii, copilul va simti atentia nedisimulata ce i se acorda, va fi pe aceeasi lungime de unda cu parintele, caci starea in prezent este naturala (inca) pentru el. De multe ori functionam dupa patternuri mentale da care nu suntem constienti. Insa a fi cu adevarat prezent in moment inseamna a fi cu adevarat atenti la experientele noastre si a nu le transforma in altceva decat sunt, prin aceste patternuri prefabricate, inseamna a scapa de anxietatea proiectarii in viitor sau rumegarea nesfarsita a trecutului.

Mindfulness  nu este ceva ce vine de la sine, majoritatea dintre noi am pierdut aceasta capacitate. Insa ea se poate (re)invata. Minim 10 minute pentru noi si reintoarcerea noastra in prezentul nostru continuu nu vor vaduvi copilul de prezenta noasta, ci ne vor imbogati fantastic.

Chiar acum e momentul sa incerci.